Great expectations

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu, fostă ministră a educaţiei în guvernele Filat-2, Leancă şi Gaburici, se implică în politica de la Chişinău exprimându-şi intenţia de a crea o nouă formaţiune politică. FOTO: Alexandru Tarlev
Maia Sandu, fostă ministră a educaţiei în guvernele Filat-2, Leancă şi Gaburici, se implică în politica de la Chişinău exprimându-şi intenţia de a crea o nouă formaţiune politică. FOTO: Alexandru Tarlev

Fosta ministră a educaţiei, Maia Sandu, a lansat în dimineaţa zilei de 23 decembrie un site (www.unpaspentru.md) în care îşi anunţă intenţia de a se implica în politică. Pe site a fost publicat şi un apel către cetăţeni pentru a susţine crearea unui nou partid politic.

În condiţiile în care sondajele plasează partidele care au condus Republica Moldova din 2009 până astăzi la limita trecerii pragului electoral sau chiar sub acesta, era absolut necesară înfiinţarea altor partide care să ofere cetăţenilor posibilitatea de a vota altceva decât partide ostentativ pro-ruse la următoarele alegeri parlamentare. Care alegeri pot fi mult mai apropiate temporal decât ar fi trebuit dacă pe parcursul anului 2015 partide precum PLDM, PDM sau PL, ar fi guvernat în mod responsabil şi în serviciul interesului public.

Şi din partea lui Ion Sturza se aşteaptă implicarea sa în politică, indiferent dacă nominalizarea sa la funcţia de prim-ministru se va termina cu un nou guvern condus de omul de afaceri, sau cu un eşec în parlament. Pentru a servi cât mai bine cauzei de edificare a unei noi majorităţi parlamentare, ar fi mai bine ca Ion Sturza să nu se asocieze cu PLDM, din cauza compromiterii acestui partid, ci să-şi creeze şi el o platformă politică. Iar pentru că eforturile de coagulare a unui nou pol pro-european trebuie să cuprindă toate forţele disponibile, ar fi logic ca atât partidul Maiei Sandu, cât şi ipotetica formaţiune a lui Ion Sturza să iniţieze o cooperare cu Partidul Platformei ”Demnitate şi Adevăr” (PPDA), care pare să fi preluat o mare parte din electoratul pro-european, conducând în sondaje pe eşichierul de centru-dreapta al spectrului politic.

Are această ipotetică alianţă trilaterală şanse să obţină o majoritate în parlament ? Da. Însă cu toţii trebuie să ne punem întrebarea : ce poate urma după ce această ”nouă speranţă” preia puterea ? Se va instaura o guvernare responsabilă, dispusă să facă reformele instituţionale pe care AIE (1,2,3) le-a tot tărăgănat timp de şase ani de zile, să asigure independenţa reală a justiţiei ca aceasta să poată curăţa Republica Moldova de corupţia care sărăceşte constant cetăţenii ? Va fi utilizat şi capitalul de încredere pe care Occidentul îl are în persoane precum Ion Sturza sau Maia Sandu ? Sau vom asista la o reeditare a ultimilor 6 ani ?

Am motivele mele pentru care îmi pun aceste întrebări, care denotă o anumită neîncredere în noile mişcări de pe segmentul politic numit generic ”ai noştri”. Pe parcursul anilor, au avut loc în câteva rânduri ”veniri ale eroilor salvatori”, preferaţi de diferite părţi ale societăţii. În 1998, în 2001, în 2009. În privinţa ultimei asemenea ”veniri”, cea din 2009, pregătirile au durat mai mult decât acum, în 2015-2016. În 2005, Partidul Reformei şi-a schimbat denumirea în Partidul Liberal, l-a plasat pe Dorin Chirtoacă în frunte însă nu ca lider, ci ca purtător de imagine, şi a ţintit primăria Chişinăului, pe care Chirtoacă a câştigat-o în 2007. Ca urmare, popularitatea PL a crescut până a depăşit cele 8-9% ”tradiţionale” pe care le avea PPCD-ul de care se dezamăgiseră propriii alegători după episodul din 4 aprilie 2005. Apoi, la sfârşitul lui 2007 a apărut Partidul Liberal Democrat din Moldova, condus de un transfug din PDM pe nume Vlad Filat. Acesta îşi făcuse şi el imagine ca deputat, din 2005, şi în timpul campaniei pentru alegerile locale în 2007. În afara acestor două partide mai exista Alianţa ”Moldova Noastră” care nu se bucura de foarte multă popularitate de una singură, însă fusese principalul partid din Blocul ”Moldova Democrată” – alături de PDM şi de PSL, partid care ulterior fuzionează cu PDM. Serafim Urechean recâştigase funcţia de primar al Chişinăului în 2003 într-o luptă inegală cu candidatul partidului de guvernare PCRM şi era văzut drept un luptător împotriva regimului instaurat de Vladimir Voronin, motiv pentru care se bucura de o susţinere politică suficientă pentru a reprezenta un factor important într-o potenţială coaliţie anticomunistă capabilă să înlăture PCRM de la putere. Într-un final, după revolta din aprilie 2009 şi rezistenţa parlamentară a PL, PLDM şi AMN prin refuzul de a o vota pe Zinaida Greceanîi, Marian Lupu şi-a anunţat ieşirea din PCRM şi preluarea poziţiei de preşedinte al Partidului Democrat, fapt care a dus popularitatea PDM de la 4% la peste 12%, aducând partidul în parlament la alegerile anticipate din 29 iulie 2009. Astfel, printr-un proces de reinventare, perfecţionare, înfiinţare de noi partide şi migrare din tabăra puterii în cea a opoziţiei care a durat 4 ani, a fost posibilă realizarea schimbării de putere de după 29 iulie.

Cititorii ar trebui să ţină minte, probabil, cu câtă speranţă erau rostite în acea perioadă nume precum Dorin Chirtoacă, Vlad Filat, iar mai târziu şi Marian Lupu. Absolut la fel cum sunt rostite acum nume precum Ion Sturza, Maia Sandu, Andrei Năstase. La fel ca actualele forţe extraparlamentare care se prefigurează drept potenţiale noi partide de guvernare, şi opoziţia anilor 2007-2009, puterea anilor 2009-2015, beneficiase de susţinere din Occident. În PLDM se formase o echipă de oameni care veneau din societatea civilă, din instituţii internaţionale, cu relaţii în Europa şi SUA.

Cele mai multe din speranţele puse de cetăţeni în ”salvatorii” anilor 2007-2009 nu s-au adeverit. Însă observ că şi acum dispoziţia din societate este foarte asemănătoare cu cea de atunci. Deşi semne ale eşecurilor care aveau să urmeze puteau fi observate încă din 2009 dacă ar fi fost să se atragă atenţia cuvenită biografiei lui Vlad Filat, de exemplu. Acţiunilor sale cât timp a fost membru al guvernelor Ciubuc II şi… Ion Sturza.

Aş vrea să cred că liderii PPDA, de exemplu, nu sunt nişte simpli reprezentanţi şi emisari ai unor interese personale şi de grup restrâns care originează din Frankfurt, oraşul în care se ascund doi oameni de afaceri penali - condamnaţi amândoi la ani grei de puşcărie – care doresc să-şi regleze conturile cu inamicul lor, omul de afaceri la fel de penal dar încă necondamnat la niciun an de puşcărie Vlad Plahotniuc. Însă nu pot să nu cred asta după ce am văzut dovezi ale legăturilor conducătorilor PPDA cu Victor şi Viorel Ţopa. Da, multe dintre dovezi erau prezentate de oameni din tabăra lui Plahotniuc, însă eu am luat act şi de ce spunea tabăra Ţopilor împotriva lui Plahotniuc, dar şi de ce spunea tabăra lui Plahotniuc împotriva Ţopilor. Din acest motiv, încrederea mea că acţiunile PPDA vor fi dedicate servirii interesului public este total inexistentă.

Ion Sturza este un bun administrator şi om de afaceri şi prim-ministrul care a reuşit să pună bazele unei creşteri economice pe valul căreia şi-au făcut capital politic, apoi, atât Dumitru Braghiş cât şi comuniştii lui Voronin. Dar tot el este cel care a tolerat în cabinetul său de miniştri fraude şi afaceri ilicite de care s-a ocupat tânărul, pe atunci, Vlad Filat, soldate cu înstrăinarea revoltătoare a patrimoniului de stat şi distrugerea unor întregi întreprinderi. Nici lui Victor Ţopa nu i-a mers rău pe durata mandatului lui Sturza. Poate un om care a tolerat marea corupţie o dată să n-o mai tolereze şi a doua oară ? Sau înlocuim o debandadă a PDM (în primul rând) cu o guvernare responsabilă a unui fost membru fondator al PDM care ar putea să aibă aceleaşi reflexe precum colegii săi de partid, pe care a declarat că nu l-a părăsit niciodată formal ?

Maia Sandu pare să fie, în tot acest peisaj, cea mai echilibrată, benefică şi mai ales, curată alternativă. Fără îndoială, echipa dumneaei va avea toate şansele să transforme popularitatea liderului, prezentată în sondaje, într-un echivalent de procente de voturi ale cetăţenilor. Însă de una singură, Maia Sandu nu va putea obţine, cu formaţiunea ei, suficiente voturi cât să formeze de una singură un guvern – minim 45%. În afară de asta, este de urmărit şi prestaţia dumneaei ca lider politic începător. Maia Sandu a demonstrat că poate fi un bun administrator al unei instituţii, că e un bun economist, posedă experienţă de lucru în instituţiile internaţionale şi bune relaţii în Occident, însă trebuie să demonstreze că poate fi şi un bun lider politic, în stare să unească oamenii în jurul ei. Ea trebuie să arate că posedă o viziune de dezvoltare pe termen lung, care să poată fi şi implementată. Până la proba contrarie, îmi menţin opinia că Maia Sandu este un bun funcţionar public şi atât.

Vreau să fiu înţeles corect : în situaţia în care PDM se aliază în parlament cu 14 comunişti, oameni care în niciun caz nu au nimic comun cu dezideratele pe care le-a avut şi le are partea activă şi conştientă a acestei societăţi din 2009 încoace, susţinerea uneia dintre forţele politice noi care se prefigurează devine singura opţiune electorală posibilă.

Însă este foarte mare posibilitatea ca acestea să evolueze la fel cum au făcut-o cei spre care erau îndreptate toate speranţele în 2009. Deoarece şi acestea, şi acelea, sunt emanări ale aceleiaşi societăţi, pe care n-a forţat-o nimeni să iasă din zona confortului şi să-şi elimine metehnele. Precum a fost forţată societatea de peste Prut din Occident, de exemplu. Nu pot spera decât că gradul de opunere a acestor noi forţe faţă de aceleaşi presiuni care au făcut posibil ca marea corupţie din România să înceapă să fie contracarată, să fie mai mic decât a fost în cazul unor PDM sau PLDM.

Timpul, însă, trece repede iar realităţile sociale de la firul ierbii dintr-un oraş precum Chişinăul ne prezintă o perspectivă foarte sumbră. Nu am văzut niciodată atâţia cerşetori în acest oraş. Nu am văzut niciodată atâţia cerşetori copii, la ore de seară, pe străzi centrale precum Puşkin sau Bănulescu-Bodoni, stând lipiţi unul de altul în grupuri de câte trei-patru în poze care aminteau de romanele lui Charles Dickens. Unul dintre ele este ”Marile speranţe”, al cărui titlu original în engleză, ”Great expectations”, exprimă mai bine decât varianta în română ceea ce au acum unii cetăţeni ai Republicii Moldova faţă de noii actori din viaţa politică - mari aşteptări.

 

 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite