Guvernul de la Chişinău negociază un acord de finanţare pentru consolidarea mecanismelor anticorupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.md
FOTO gov.md

Cabinetul de miniştri a aprobat iniţierea negocierilor şi semnarea acordului de finanţare cu Comisia Europeană privind „Consolidarea supremaţiei legii şi a mecanismelor anticorupţie în Republica Moldova”, transmite IPN.

Autorităţile îşi propun să dezvolte mecanisme de prevenire şi combatere a corupţiei, să dezvolte toleranţă zero faţă de corupţie în rândul cetăţenilor, să promoveze mecanisme de recuperare a bunurilor obţinute pe cale infracţională.

Contribuţia UE la acest acord este de opt milioane de euro, iar Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei vine cu aproape 500 de mii de euro. Banii sunt oferiţi sub formă de grant.

„Aceste mijloace vor permite implicarea cetăţenilor în luarea deciziilor, în special la nivel local, astfel ca cetăţenii să înţeleagă daunele corupţiei, să poată monitoriza metodele de luptă cu corupţia. De asemenea, va fi acordată asistenţă tehnică pentru agenţiile care se ocupă de combaterea acestui fenomen. Acordul va contribui la crearea unui sistem mai eficient de declarare a averii şi intereselor personale şi pentru identificare mai eficientă a riscurilor de corupţie”, a declarat ministrul finanţelor, Natalia Gavriliţa.

Perioada de implementare a acordului este de 60 de luni.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite