Guvernul Maiei Sandu, condamnat să reuşească
0
Vineri, 6 august, Guvernul Natalia Gavriliţă intră în pâine, după votul aşteptat al Parlamentului. E un guvern echilibrat, de oameni destoinici, bine pregătiţi, unii cu experienţă administrativă şi de guvernare, alţii mai puţin, unii mai hârşîiţi în ale politicii şi puterii, alţii complet neobişnuiţi cu jocurile de această factură.
Dar care beneficiază de două atuuri fără egal din anii 90(trec peste epoca comunistă 2000-2009): Preşedintele Maia Sandu şi aura sa de învingător plus toată susţinerea publică pe care a capitalizat-o în ultimele 10 luni şi majoritatea parlamentară, condusă de Igor Grosu, rămas nu întâmplător în Parlament pentru a conduce ostilităţile normative şi administrative. Dacă mai adăugăm şi sprijinul financiar, logistic şi de consiliere al României, UE, SUA, FMI, avem toate ingredientele unei reuşite obligatorii.
Priorităţile guvernării: preluarea deplină a puterii, reforma juridică, reforma administrativă, reformele economice – toate sub spectrul corupţiei şi infracţionalităţii organizate
Da, Guvernul Maiei Sandu este condamnat să reuşească. Însă nu va fi uşor. Mai întâi pentru că nu toate instituţiile statului sunt controlate şi nu întreaga putere este preluată. Este prima urgenţă, în acest moment, de la nivelul instituţiilor de securitate naţională la cele subordonate Parlamentului, Guvernului, Preşedinţiei. De la Consiliul Audiovizualului la ANRE şi de la Consiliul concurenţei la autorităţile de reglementare de toate felurile, e un spaţiu necesar de controlat pentru efortul reformelor viitoare. E un efort de cunoaştere legislativă şi de tehnică politică relevantă de care Maia Sandu a făcut dovadă în determinarea alegerilor anticipate pe care le-a şi câştigat.
Apoi este vorba despre marile reforme, care vor avea loc concomitent, practic în următoarele 6 luni. Mai întâi, reforma în justiţie – Parchetul Anticorupţie transformat în DNA, CNA reformat şi dotat instituţional şi cu personal - şi apoi reforma administrativă - în cel de-al doilea caz lucrurile vizând creşterea capacităţii administrative, buna guvernare, reforma administraţiei publice locale cu descentralizarea şi autonomia locală, dar şi cu reorganizarea administrativ teritorială care aşteaptă de prea multă vreme – dacă vă aduceţi aminte, în perioada Filat-Plahotniuc, finanţările UE s-au blocat exact aici, la incapacitatea de a aplica reforma.
Pe dimensiune economică, principalele preocupări vor fi demonopolizarea şi crearea pieţei concurenţiale reale şi eliminarea spaţiului infracţional – internaţionala criminală moştenită din perioada post-sovietică, legată cu fostul KGB, actualul FSB, care corupe şi menţine controlul schemelor de spoliere a bugetului de stat – eliminarea monopolurilor şi poziţiilor dominante în piaţă, controlate de diverse grupuri şi persoane, clarificarea traficului şi contrabandei, a spălării de bani şi acţiunilor de racket, cu participarea coruptă a elementelor din Poliţie, procuratură şi justiţie. Apoi este necesară tragerea la răspundere a tuturor celor vinovaţi atât în zona corupţiei cât şi a infracţionalităţii organizate şi a asocierilor în vederea spolierii bugetului de stat. Şi, neapărat, recuperarea prejudiciilor prin mecanisme clare şi funcţionale.
Ţintele şi responsabilităţile pentru două mandate prezidenţiale ale Maiei Sandu
Cum capacitatea administrativă rămâne o mare deficienţă a tuturor administraţiilor de stat, împreună cu competenţa şi debirocratizarea, şi aici e un spaţiu enorm de acoperit. Şi toate acestea trebuie derulate fără a uita de componenta de politică externă, securitate şi apărare care trebuie să-şi facă treaba şi să asigure liniştea necesară acestor schimbări şi reforme majore. A nu investi efort şi cunoaştere în zona combaterii infracţionalităţii organizate transfrontaliere e sinucidere chiar din primele luni, exact cum combaterea traficului şi contrabandei sunt primele acţiuni care trebuie întreprinse în parteneriat cu România şi Ucraina pentru a decriminaliza chestiunea nistreană, care nu poate fi abordată până când nu sunt clarificate raporturile de legitimitate, proprietatea elementelor privatizate ilegal în stânga Nistrului şi definită în mod clar problema separatistă, conţinutul real şi dimensiunile ei.
Nu sunt naiv şi am văzut multe regimuri, reforme şi acţiuni pornite cu bunăvoinţă şi elan la început pentru a se opri la jumătatea drumului şi a eşua ulterior. E motivul pentru care nu cauţionez în alb nici un guvern. Probabil şi Preşedintele Maia Sandu e pregătită să schimbe miniştri şi guverne, când fiecare îşi va fi epuizat tracţiunea şi forţa de a schimba lucrurile, ca să nu invoc şi alte motive. E o întreprindere serioasă, grea, o provocare majoră pentru orice administraţie în orice ţară a lumii, nu numai în Republica Moldova.
Unele din ţintele ambiţioase din programul de guvernare nu sunt atinse pe deplin în România, stat membru al UE(putem să vorbim şi despre Italia, Olanda sau Franţa). Altele necesită din start două mandate complete, de aceea Preşedintele Maia Sandu trebuie să se gândească să facă maximum în primul mandat, dar să-l pregătească pe al doilea. Am încredere în efortul comun, conjugat, de consiliere şi de sprijin pe toate direcţiile pentru a concluziona că Guvernul/Guvernele Maiei Sandu sunt condamnate să reuşească!
Republica Moldova – caz şcoală şi model de reuşită pentru Balcani şi spaţiul post-sovietic
Este o chestiune dincolo de nivelul de ambiţie strict al Republicii Moldova sau de posteritatea unui politician sau altul, fie el şi Maia Sandu. E vorba despre o miză regională şi globală importantă, să dovedească Republica Moldova nu numai că preia ştafeta de cel mai dezvoltat şi mai reformat stat din Parteneriatul Estic şi din spaţiul post-sovietic, în drumul său către UE; să dovedească faptul că merită să fie acceptată pentru deschiderea negocierilor în vederea aderării la UE(probabil în cei 8 ani de mandat Maia Sandu); dar mai ales să demonstreze că se poate: şi UE şi cetăţenilor europeni, şi clasei politice şi cetăţenilor Republicii Moldova, dar mai ales cetăţenilor din spaţiul post sovietic.
Republica Moldova trebuie să fie un model în primul rând pentru partenerii din trio, Ucraina şi Georgia; apoi pentru cei din Parteneriatul Estic, Armenia şi Azerbaijdan, vezi cetăţenii din Belarus; în fine, un model pentru cetăţenii Rusiei. E un drum care merită parcurs, dacă la capătul său stă libertatea şi prosperitatea, respectarea drepturilor omului, a fiecarui individ, egalitatea de tratament. Totul fără contracte sociale ce presupun renunţarea la libertăţi şi tolerarea diferitelor categorii de autoritarisme şi dictaturi mai luminate sau mai obscurantiste. Dacă Republica Moldova reuşeşte, oricine din spaţiul post-sovietic poate să reuşească.
Deci miza este cel puţin la fel de importantă pentru UE, România şi întreaga lume democratică ca şi pentru Chişinău. Ar fi o relansare a capacităţilor de transformare de care dispune Bruxellesul pentru orice stat, la bază fiind democraţia, drepturile omului, economia competitivă de piaţă şi, mai ales, statul de drept. Pentru că lumea e avidă după dreptate, iar atât timp cât adevărul juridic - cel stabilit în instanţe, în urma activităţii instituţiilor statului – nu e acelaşi cu dreptatea, iar sistemul judiciar nu e în stare să livreze dreptate pentru cetăţeni şi companii mari şi mici, credibilitatea sa şi a democraţiei este pusă sub semnul întrebării. Or Republica Moldova este piatra de încercare a anilor 2020 pentru a proba că se poate. Mult succes!
Se încarcă comentariile...
