Guvernul Plahotniuc sau gubernia Rusiei?

Oricât ar părea de straniu, odată ce au fost arse punţile, apele tulburi ale politicii transbâciene încep să se limpezească. Părtaşii anticipatelor şi-au dat arama pe faţă, demonstrând că după (dar mai ales fără) ei la guvernare poate veni măcar şi potopul. Sunt dispuşi să arunce pruncul integrării europene cu tot cu apa murdară din covată, fără să-şi asume condiţia de lăuză nespălată.

Toţi „filatiştii”, „dadaiştii” şi „mayaşii” se vaită şi se zbat ca peştele pe uscat. Sunt în agonie că nu vor mai avea parte de simbrie, că au trebuit să renunţe la funcţii şi privilegii şi că au devenit egali în faţa legii cu omul de rând. Un organism politic aflat în putrefacţie nu poate crea satisfacţie decât viermilor. O imagine macabră şi o prestaţie lugubră a celor care au fost rupţi de la treuca puterii precum viţelul de la ţâţa vacii. Li se părea că vor fi veşnici în promiscuitatea lor, că ne vor „ferici” până la apusul zilelor (noastre). Ce imensă dezolare! Doar din acest motiv, este îmbucurător că s-a găsit cineva să le dea cu tifla peste bot şi să le scoată mâinile băgate până la cot în buzunarele cetăţenilor. Ce dulce răzbunare!

Băieţilor şmecheri le-ar conveni să nu aibă lumea cu ce-şi plăti serviciile comunale, să avem restanţe salariale, să se declanşeze vreun (anti)Maidan şi să se creeze premisele pentru destabilizarea social-economică şi federalizarea statului. Cu cât nouă ne va fi mai rău, cu atât lor le va fi mai bine! Ei nu se tem de haos, ci de revenirea la normalitate. Ei nu vor decât să-l scoată pe Filat din captivitate. Poporul, pe care cu neruşinare pretind că-l reprezintă, s-a expus la alegerile parlamentare din 2014 şi la cele locale din 2015. Câţi deputaţi sau consilieri raionali are Partidul „DA”? Câte miliarde au furat Ţopii înainte de a pleca?

Indubitabil, un Guvern condus de Plahotniuc este mai dezirabil decât transformarea Republicii Moldova într-o gubernie rusească. Cine ia în derâdere o asemenea posibilitate, să belească ochii la ce se întâmplă în proximitate: Ucraina a plătit şi încă mai plăteşte cu vârf şi îndesat debarcarea pro-moscovitului Ianukovici. Anexarea Crimeii şi războiul din Donbas sunt răni proaspete, sângerânde pe corpul naţiunii vecine. Cine exclude repetarea scenariului ucrainean este fie idiot, fie vândut.

Replicile acide, atacurile perfide şi calomniile sfruntate au curs gârlă la adresa liberalilor. Ceea ce n-au înţeles, însă, bravii comentatori năimiţi sau pur şi simplu tâmpiţi este că politica reprezintă arta posibilului. Nu poţi să te duci la piaţă cu 13 lei şi să cumperi tot ce vrei. Când rişti să te îneci, nu cauţi să vezi ce tatuaje are mâna care te salvează. Într-adevăr, eventualul vot comun cu transfugii comunişti creează disconfort şi o primă senzaţie de dezaprobare. Dar haideţi să ne amintim de câte ori deputaţii PLDM au votat împreună cu comuniştii? Sau de „vinerea neagră a democraţiei”, când în 2013 „harbuzul” s-a copt de-a binelea? Fraţilor, însuşi preşedintele Timofti a fost ales datorită celor 3 voturi decisive ale socialiştilor! Deci atunci când ne convine, „concubinajul politic” este lăudabil, iar când nu – devine abominabil.

Aluzia la trădare şi comparaţia trasă de păr cu Roşca poate fi uşor demantelată. Or, deputaţii defunctului PPCD l-au sprijinit în 2005 pe eternul lider al PCRM, deşi acesta se putea dispensa de voturile lor pentru obţinerea celui de-al doilea mandat de preşedinte (era „asigurat” de fracţiunea PDM şi gruparea lui Oleg Serebrean). Totodată, cu lozinca „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti” au acces în Parlament liberal-democraţii, care au promis intentarea „dosarului guvernării comuniste”, dar au ajuns să pactizeze cu diavolul de nenumărate ori. În definitiv, Roşca s-a aliat cu PCRM din convingere, pe când Ghimpu va vota cu cei 14 transfugi din constrângere.

Chiar vreau să-l văd în prim-plan pe cel mai hulit politician moldovean. Să iasă odată de după cortină, ca să nu se mai dea în spectacol toţi parveniţii şi neisprăviţii. Să-l vedem ca în palmă, nu arătat cu degetul sau ascuns după el.