Politică

articolul anterior articolul urmator

Igor Boţan: În Moldova avem lipsă de cadre competente care să facă faţa unui proces rapid de intrare în negocieri privind integrarea europeană

0
1 Jul 2022 10:01:52
Autor: Iurii Botnarenco

În Republica Moldova avem lipsă de cadre competente şi motivate ca să facă faţa unui proces rapid de intrare în negocieri privind integrarea europeană. De această părere este Igor Boţan expertul permanent al proiectului Agenţiei de presă IPN „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice.

„Actuala guvernare, după obţinerea statului de ţară candidat, ar fi trebuit să facă un apel către forţele politice, către cei din mediul academic prin care să creeze un de dialog şi să transmită un mesaj foarte clar că guvernarea este deschisă pentru atragerea oamenilor competenţi care susţin procesul de integrare europeană.” Declaraţiile au fost făcute la dezbatere „De ce Republica Moldova a primit statutul de candidat? Când şi în ce condiţii poate deveni membru cu drepturi depline al UE?”, organizată de Agenţia de presă IPN. Expertul a menţionat că are o atitudine sceptică referitor la faptul că guvernarea are capacitatea să se implice în procesul de aderare şi negocieri privind integrarea europeană, înainte de a face o revizie a propriilor capacităţi. „Experţii din România mi-au atras atenţia la faptul că atât într-un stat mic, cât şi într-un stat mare, structurile guvernamentale şi alte structuri publice au nevoie cam de acelaşi număr de oameni. Este una să găseşti oameni competenţi şi să-i implici în toate procesele într-un stat de dimensiuni medii şi este cu totul altceva să faci acelaşi lucru într-un stat mic, asta pornind de la premisa că ponderea oamenilor cu capacităţi este cam acelaşi peste tot. Sper că România ne va ajuta foarte mult şi vom depăşi această criză de cadre care persistă şi sper că această criză de cadre va fi depăşită foarte curând”, a spus Igor Boţan. Potrivit lui, deşi partidele opoziţiei de stânga înţeleg că actualmente nu pot formula o alternativă pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, ei transmit mesaje care se pliază pe aşteptările electoratului lor. „Dacă îi întrebi (opoziţia) la modul direct care este alternativa integrării europene, sigur că ei evită să răspundă la această întrebare. Mai mult decât atât, ne-am convins că, în ultima jumătate de an, reprezentanţii opoziţiei refuză să participe la dezbateri pe aceleaşi platforme cu reprezentanţii guvernării sau cu cei care împărtăşesc opinia că vectorul de dezvoltare al Republicii Moldova trebuie să fie cel european. Ei fac acest lucru în mod deliberat pentru a evita să răspundă la întrebări incomode, cum ar fi atitudinea lor faţă de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei şi implicaţiile pe care le are această agresiune. Şi a doua întrebare incomodă -  care este alternativa la integrarea europeană? Opoziţia poate contesta vectorul de integrare europeană, dar nu poate oferi o altă alternativă credibilă şi eventual susţinută de majoritatea cetăţenilor din Republica Moldova”, a menţionat expertul. Sondajele arată că aproape 56-60% din cetăţeni susţin vectorul de integrare europeană. În acest sens, Igor Boţan este de părere că trebuie de specificat faptul că sondajele se fac în interiorul ţării, dar în două cicluri electorale 14% din cetăţeni din afara ţării au susţinut vectorul de integrare europeană. „Nu va fi o greşeală, dacă la 56% vom adăuga cele 14% şi vom vedea că avem o cifră foarte concludentă, de aproximativ 70% din cetăţenii Republicii Moldova care susţin integrarea europeană. Este adevărat că aici nu intră 400 de mii de cetăţeni care locuiesc în Transnistria, dar acolo este o altă situaţie. Pentru Uniunea Europeană problema transnistreană nu reprezintă un impediment, pentru că procesul de integrare va dura, iar pe durata respectivă situaţia se poate rezolva”, a afirmat Igor Boţan. Expertul susţine că, formal, procesul de integrare europeană a fost început de actuală opoziţie, Partidul Comuniştilor, atunci când şeful statului, liderul de atunci şi de acum partidului, Vladimir Voronin, a semnat decretul privind integrarea europeană. „Am avut şi un consens în martie 2005, atunci când a fost adoptată Declaraţia privind integrarea europeană. Şi acum apare o întrebare: De ce cei care au iniţiat formal procesul de integrare europeană acum ca şi cum sunt în opoziţie faţă de procesul pe care tot ei l-au iniţiat? Mai mult decât atât, eu am menţionat decizia care a fost adoptată de Comisia Naţională pentru integrarea europeană după ce însuşi şeful statului a fost în fruntea delegaţiei la Bruxelles şi a participat la Consiliul de Cooperare şi decizia a fost una foarte clară că Republica Moldova trebuie să obţină statutul de ţară candidat. Anul trecut, exact prin vremea asta, liderul Partidului Comuniştilor, în timpul campaniei electorale, insista ca în Constituţia Republicii Moldova să fie introdusă o clauză privind obligativitatea integrării europene pentru Republica Moldova. Poate că aceasta se întâmplă din invidie, pentru că cei care au început procesul acum sunt în opoziţie şi nu participă la acest proces. Ţinând cont de faptul că distanţa este dintre aceste două poziţii este foarte scurtă, un an de zile, cred că este vorba doar de „opoziţie de dragul opoziţiei”. „Cred că societatea civilă, spre deosebire de societatea politică, a manifestat coerenţă şi atunci când deseori organizaţiile societăţii civile sunt atacate, noi strângem de umeri şi zicem că promovăm ceea ce au iniţiat politicienii. În pofida oscilaţiilor opoziţiei, noi avem o consecvenţă în ceea ce priveşte documentele de politici şi această consecvenţă se manifestă de-a lungul a 20 de ani şi am ajuns în punctul în care era prevăzut în decizia Comisiei Naţionale pentru integrarea europeană... Sunt de acord că evenimentele din Ucraina au accelerat de o manieră neaşteptată, dar noi trebuie să înţelegem şi faptul că Uniunea Europeană ne-a oferit acest statut, pornind la considerente în primul rând de securitate şi nu pentru ca să ne facă avansuri nouă şi Ucrainei”, a conchis Igor Boţan. Dezbaterea publică la tema „De ce Republica Moldova a primit statutul de candidat? Când şi în ce condiţii poate deveni membru cu drepturi depline al UE?”, organizată de IPN, a fost ediţia a 254-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de către Fundaţia germană „Hanns Seidel”.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările