Igor Boţan: Interesele Rusiei, ale UE şi ale SUA converg în Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Constantin Grigorita
FOTO Constantin Grigorita

Interesele Rusiei, Uniunii Europene şi ale SUA converg în ceea ce priveşte transferul de putere din Republica Moldova şi acestea au avut aceeaşi abordare. Opinia a fost exprimată la dezbaterile publice cu tema: „Transferul paşnic de putere: motive, condiţii şi consecinţe – factorul extern”, organizate de Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova şi a aparţinut lui Igor Boţan, expertul permanent al proiectului.

Igor Boţan a declarat că atunci când vine vorba despre cadrul legal şi cel instituţional, trebuie de pornit de la faptul că Republica Moldova este stat suveran, independent şi în drept să-şi rezolve problemele de sine stătător. În acelaşi timp, spune expertul, ea face parte din comunitatea internaţională şi există cadru legal şi instituţional prin care Republica Moldova îşi realizează relaţiile internaţionale cu diverşi parteneri. „Dacă ne referim, la modul concret, le evenimentele legate de criza pe care am avut-o de pe 7 până pe 14 iunie, trebuie să remarcăm două date, din punctul meu de vedere fundamentale – data de 3 iunie, când la Chişinău am avut trei reprezentanţi înalţi ai trei parteneri importanţi ai Republicii Moldova. Este vorba despre Statele Unite, Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă. Şi cadrul legal există, căci Republica Moldova are acorduri de bază cu Statele Unite şi cu Federaţia Rusă, precum şi Acord de Asociere cu UE”, a menţionat expertul. Potrivit lui, există şi cadrul instituţional în care Republica Moldova cooperează cu partenerii respectivi, inclusiv în cadrul OSCE, parte fiind toate cele trei puteri.

Expertul a menţionat că în condiţiile în care Republica Moldova are un conflict nesoluţionat, cel transnistrean, există acel cadru în care cei trei parteneri sunt parte a mecanismului 5+2 şi cooperează pentru găsirea unei soluţii. „Dacă ne referim la faptul că Republica Moldova, ca parte a Europei de Est, are o situaţie care pune sub semnul întrebării stabilitatea din ţară cu repercusiuni în regiune, sigur că aceşti trei importanţi factori, probabil, sunt bineveniţi să comunice cu autorităţile moldovene pentru a vedea cum pot fi soluţionate şi depăşite problemele existente”, opinează Igor Boţan.

Potrivit lui, UE are o abordare decentă, binevoitoare, faţă de Republica Moldova, o abordare bazată pe suport financiar, comercial, dacă autorităţile moldoveneşti îşi îndeplinesc obligaţiile şi aduc ţara la un nivel de bunăstare care nu mai aduce migraţiune necontrolată.

„Înţelegem foarte clar ce vrea UE de la noi. Când domnului Vlad Plahotniuc i se atribuie lucruri pe care el le infirmă, pe mine mă uimeşte. În primul interviu al lui Vlad Plahotniuc după alegerile din 24 februarie, acesta s-a referit la marele câştig pe care l-a avut societatea moldovenească de pe urma abandonării tematicii geopolitice. Cu toate acestea, domniei sale i se impută că este un jucător geopolitic important.”, a spus Igor Boţan.

Potrivit expertului, lui Vlad Plahotniuc i se atribuie şi intenţia de a adera la UE, iar Partidului Democrat i se atribuie statutul de partid european. „Noi ştim că domnul Vlad Plahotniuc, la lansarea campaniei electorale a spus foarte clar: nici cu Europa, nici cu România, nici cu Rusia, dar pe calea a patra – suveranitatea pe primul loc. Atribuirea unui joc geopolitic lui domnul Plahotniuc mi se pare exagerată”.

În ce priveşte transferul de putere şi modul în care s-a soluţionat, Igor Boţan a precizat că se trece uşor peste adresarea secretarului general al Consiliului Europei Thorbjor Jagland către Comisia de la Veneţia. „Comisia de la Veneţia a lucrat 10 zile şi a dat un verdict, prin care toată jurisprudenţa Curţii Constituţionale din 2013 încoace, legată de atribuţiile şefului statutului, modalitatea prin care se dizolvă Parlamentul, a fost făcută praf”, a conchis expertul.

Igor Boţan a mai spus că rolul Rusiei în transferul paşnic de putere de la Chişinău a fost foarte important. „Dialogul dintre domnul Plahotniuc şi domnul Kozak, eu îl văd ca dialogul dintre doi cetăţeni ai Federaţiei Ruse. Ei discută pe marginea rezolvării unor probleme de securitate a Republicii Moldova – federalizare, finanţări de partide. Eu, ca cetăţean al Republicii Moldova, mă întreb dacă Rusia este în drept să facă acest lucru?”, a spus Igor Boţan.

Expertul a mai spus că interesele şi abordările europenilor, americanilor şi ruşilor converg în ce priveşte transferul de putere de la Chişinău. „Am văzut foarte decentă atitudinea americanilor: politicienii au nevoie de timp pentru a soluţiona anumite probleme. Şi a fost spus foarte decent de reprezentantul Statelor Unite. Într-adevăr, cu ce ocazie, Curtea Constituţională, care este obligată să ne ajute la depăşirea unor conflicte, dimpotrivă, o stare de incertitudine vrea să ne-o extindă încă o jumătate de an: după trei luni de zile intrăm în alegeri anticipate şi se întinde alte trei luni de zile”, a conchis Igor Boţan.

El a calificat drept „foarte clară” abordarea Uniunii Europene. „În ce priveşte statul de drept, alegerile şi aşa mai departe, UE are drept parteneri instituţii ca OSCE şi Comisia de la Veneţia”.

În ce priveşte consecinţele situaţiei politice actuale, Igor Boţan a precizat că a fost depăşită o criză foarte periculoasă, dar consecinţele încă se pot manifesta serios şi periculos pentru Republica Moldova. „Acea coaliţie de care s-a vorbit că ar fi nefirească, are totuşi o anumită fundaţie, care nu este aşa de şubredă. De un an de zile, Partidul Socialiştilor spune că renunţă la anularea Acordului de Asociere, dimpotrivă, spune foarte clar că îşi doreşte ca Acordul de Asociere să fie implementat în continuare”, a spus expertul, care a mai precizat că aceasta este „o schimbare cardinală”.

„În al doilea rând, trebuie să înţelegem: „Calea a Patra” este periculoasă, iar mitul federalizării este o bulă propagandistică, care nu are nimic de-a face cu Republica Moldova. Oricum, federalizarea se face prin referendum, cu participarea şi acceptul a jumătate din populaţia Republicii Moldova şi numai să începi să vorbeşti de federalizare şi subiectul devine alunecos”, a conchis Igor Boţan.

Expertul consideră că, din punct de vedere geopolitic, oricum Republica Moldova rămâne între România, ţară membră a Uniunii Europene şi Ucraina, care are semnat Acord de Asociere, iar influenţa Rusiei, dacă se va manifesta, nu se va manifesta cu efecte majore şi fără posibilitatea de o stăvili

În ce priveşte consecinţele pericoloase, Igor Boţan a precizat că principalul pericol pentru coaliţia de guvernare vine din partea dorinţei de revanşă a Partidului Democrat. „Atâta timp cât există acest pericol, ei au tot interesul să se ţină împreună. Experienţa arată că, dacă acest pericol pare a se disipa, ei au un motiv cu atât mai mult să rămână împreună pentru că înseamnă că PD pregăteşte ceva în surdină, ceea ce este cu mult mai periculos”.

În ziua de luni, 24 iunie, IPN a organizat dezbaterile publice „Transferul paşnic de putere: motive, condiţii şi consecinţe – factorul intern”. La ele au participat reprezentanţii partidelor parlamentare –Partidul Democrat şi Partidul Politic Platforma Demnitate şi Adevăr. La dezbateri au fost invitaţi şi reprezentanţii Partidului Socialiştilor şi ai Partidului Şor care nu au răspuns invitaţiei.

Dezbaterile publice „Transferul paşnic de putere: motive, condiţii şi consecinţe – factorul extern”, constituie ediţia a 112-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” , desfăşurat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite