Igor Dodon: „Astăzi avem primul pas din partea oamenilor buni – cedarea terenului Stadionului Republican pentru construcţia Ambasadei SUA  VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon

Liderul socialiştilor, Igor Dodon, susţine că cedarea terenului fostului Stadion Republican pentru construcţia Ambasadei SUA este o greşeală. Igor Dodon a declarat că PSRM rămâne pe poziţia că acest spaţiu de peste 5 ha trebuie alocat pentru necesităţile chişinăuienilor.

Comentariul a fost făcut după decizia Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională legea votată la iniţiativa PSRM, care prevede că terenul fostului Stadion Republican trece în posesia statului şi nu poate fi vândut SUA.

„Astăzi avem primul pas din partea oamenilor buni – cedarea terenului Stadionului Republican pentru construcţia Ambasadei SUA. Noi am fost categoric împotriva acestei proceduri. Vă reamintesc că, în legislatura când s-a votat legea în Parlament, eu nu am semnat-o şi am fost chiar suspendat din funcţie. Mai târziu, noi am aprobat legea prin care am anulat acea lege aprobată de regimul lui Plahotniuc şi astăzi vedem că majoritatea nouă parlamentară împreună cu Preşedinţia a cedat acest spaţiu pentru construcţia unei ambasade în centrul Chişinăului. Cred că este o greşeală, pentru că aceasta va bloca tot perimetrul din centrul oraşului. Eu rămân pe poziţia că acest teren trebuie alocat pentru necesităţile chişinăuienilor: un parc social, un local pentru necesităţile oamenilor”, a spus Igor Dodon.

Preşedintele PSRM a declarat că socialiştii vor continua să protesteze împotriva acestei construcţii.
Totodată, Igor Dodon a reamintit că atunci când deţinea funcţia de preşedinte al ţării i-a propus ambasadorului SUA să fie identificat un alt teren pentru construcţia ambasadei, iniţiativă care a fost respinsă de americani.

Legea din decembrie 2020, pentru abrogarea legii din 2018 ce autoriza vânzarea terenului Stadionului Republican Ambasadei SUA pentru construirea unui nou complex al misiunii diplomatice la Chişinău, a fost declarată neconstituţională. Curtea Constituţională s-a pronunţat joi, 29 iulie, ca urmare a sesizării deputaţilor din trei fracţiuni ale legislaturii precedente, transmite IPN.

Amintim că terenul fostului Stadion Republican din Chişinău a fost aproape de a ajunge pe mâinile deputatului fugar Ilan Şor, cel implicat în furtul miliardului din sistemul bancar. Asta după ce majoritatea parlamentară din fostul Parlament, PSRM-ŞOR, au modificat actul normativ, în decembrie 2020, prin care terenul respectiv urma să fie vândut Ambasadei SUA la Chişinău, la insistenţa părţii americane.

Ambasada SUA a criticat votul majorităţii parlamentare PSRM-Şor şi a avertizat Chişinăul că acest vot riscă să afecteze relaţiile moldo-americane.

Deputaţii din Platforma DA şi cei din PAS au declarat la acea vreme că este vorba despre o înţelegere dintre Igor Dodon şi Ilan Şor, prin care Dodon îi oferă lui Şor acest teren, iar deutaţii lui Şor se obligă să voteze iniţitiva socialiştilor de a reduce atribuţiile noului preşedinte al ţării, prin transferarea Serviciului de Informaţii şi Securitate din subordinea Preşedinţiei, în subordinea Parlamentului.

Pe acest teren, Ilan Şor urma să construiască „MoldovaLand” şi „BasarabiaLand”, un centru sportiv, educativ şi de agrement.

Prim-ministrul de atunci, Ion Chicu, a criticat decizia respectivă, prin care terenul fostului stadion nu va trece în proprietatea SUA.

„Consider că este o eroare să abrogi/modifici o lege, care vizează relaţiile bilaterale între parteneri strategici. Această convingere a mea e valabilă pentru relaţiile noastre cu toţi partenerii strategici pe care îi are ţara noastră. Cu SUA şi alţi parteneri strategici avem relaţii foarte bune şi consider că decizia de astăzi a legislativului privind terenul de pe Tighina nu este una reuşită. Executivul s-a ghidat pînă acum de legea încă în vigoare şi au fost efectuate mai multe activităţi cu caracter tehnic în comun cu partea americană”, a declarat Ion Chicu într-o postare pe Facebook.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite