Igor Dodon, candidatul socialist la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova: Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi antiromân

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO psrm.md
FOTO psrm.md

Liderul Partidului Socialiştilor din Moldova, Igor Dodon, a declarat luni, 19 septembrie, că nu este antiromân, însă este antiunionist. În cazul în care câştigă alegerile prezidenţiale, acesta spune că va face tot posibilul ca unionismul să fie interzis prin lege.

„România este un stat european cu care trebuie să avem relaţii bune de prietenie, frăţeşti dacă doriţi. Am spus acest lucru şi ambasadorului României, că eu niciodată nu voi fi antiromân, dar eu mereu voi fi antiunionist. Cei care vor să lichideze statalitatea Republicii Moldova vor fi duşmanii acestei ţări”, a menţionat socialistul.

Dodon se întreabă de ce în anul 2008, la Iaşi, a fost interzisă şi sancţionată o mişcare unionistă care promova ideea creării Moldovei Mari, iar în Republica Moldova unionismul nu este pedepsit, ba deopotrivă „se dau medalii”.

Preşedintele PSRM a mai adăugat că niciodată nu a avut o întrevedere cu fostul ambasador al României la Chişinău, Marius Lazurcă, însă apreciază activitatea noului diplomat, Daniel Ioniţă, cu care deja a avut o întrevedere, în pofida faptului că este numit în funcţie recent.

Întrebat dacă îl va susţine pe Vlad Plahotniuc vreodată la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova, politicianul a dat asigurări că acest lucru nu se va întâmpla.

Igor Dodon a fost invitatul Lorenei Bogza la emisiune „În profunzime”, de la ProTV.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite