Politică

articolul anterior articolul urmator

Igor Dodon: Au câştigat ambiţiile unui politician care vrea să devină al doilea Plahotniuc

2
16 Apr 2021 08:07:01
Autor: Iurii Botnarenco
Igor Dodon şi Maia Sandu
Igor Dodon şi Maia Sandu

Liderul PSRM, Igor Dodon, spune că Parlamentul nu va recunoaşte decizia Curţii Constituţionale privind constatarea circumstanţelor dizolvării Legislativului şi anticipează o perioadă de haos total în ţară pentru o perioadă de cel puţin 6 luni, notează IPN.

Preşedintele socialiştilor spune că majoritatea PSRM- Şor nu va susţine alocarea banilor din bugetul de stat pentru organizarea scrutinului parlamentar anticipat, până nu va fi soluţionată criza pandemică din ţară.

Preşedintele PSRM, Igor Dodon, nu exclude că Legislativul nu va recunoaşte decizia de ieri a Curţii Constituţionale, menţionând că într-o republică parlamentară, puterea supremă aparţine forului legiuitor al ţării.

„Dizolvarea Parlamentului acum este imposibilă, pentru că suntem în situaţie de urgenţă. Parlamentul îşi are agenda sa, suntem stat parlamentar, Parlamentul ar putea aproba o decizie că nu recunoaşte deciziile Curţii Constituţionale aşa cum a fost în 2019, are tot dreptul, există precedent în acest sens”, a spus liderul PSRM, Igor Dodon, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune. 

Mai mult, Igor Dodon spune că PSRM nu va accepta organizarea alegerilor anticipate în plină pandemie, pentru a nu pune în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor.

„Maia Sandu îşi va organiza alegerile la ea în birou. Pentru alegeri sunt necesare 120 de milioane de lei, Parlamentul nu va vota pentru asta. Pentru alegeri este necesară o componenţă deplină a Comisiei Electorale Centrale, în câteva luni expiră mandatele unor membri CEC, cine va vota pentru noii membri?”, s-a întrebat Igor Dodon.

Liderul socialiştilor spune că un scrutin parlamentar anticipat nu va schimba foarte mult configuraţia viitorului Legislativ, după alegeri existând probabilitatea să fie creată aceeaşi coaliţie majoritară existentă astăzi.

„Astăzi au câştigat ambiţiile unui politician frustrat, care vrea cu orice preţ să devină al doilea Plahotniuc. Cetăţenii nu au câştigat astăzi. Oamenii vor avea o perioadă de instabilitate de cel puţin 6-7 luni, după care am putea ajunge la un nou blocaj creat de Maia Sandu. Imaginaţi-vă că după alegeri se creează o nouă majoritate cu care Maia Sandu nu este de acord. S-a creat un precedent extrem de periculos ”, a mai spus Igor Dodon. 

Potrivit Codului Electoral, în cazul dizolvării Parlamentului, alegerile anticipate vor avea loc peste cel puţin 60 de zile, dar nu mai târziu de 3 luni de la data semnării decretului de dizolvare. 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Camelian Propinatiu
16.04.2021, 09:48:45

Jocul comunist contra istoriei fireşti duce totdeauna: ori la stagnare, ori la haos.

+2 (2 voturi)
Mandrean Paul
16.04.2021, 09:52:03

"Istoria fireasca" a Basarabiei a fost batjocorita de catre rusi si cozile lor de topor autohtone. Iar comunistii, oriunde ajung, aduc haosul cu ei.

+1 (1 vot)
Modifică Setările