Igor Dodon: Este una dintre cele mai discreditate perioade din istoria parlamentarismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md
FOTO presedinte.md

Într-o declaraţie emisă la încheierea mandatului legislaturii a XX-a, preşedintele ţării, Igor Dodon, afirmă că este „una dintre cele mai discreditate perioade din istoria parlamentarismului din Republica Moldova”. „Chiar din primele zile ale activităţii sale, majoritatea parlamentară, aşa-zis proeuropeană, s-a poziţionat ca una antipopulară, ghidându-se strict de interese partinice”, menţionează şeful statului, citat de IPN.

„În patru ani, cei care au format coaliţii parlamentare declarate proeuropene au instalat în funcţie trei guverne (Gaburici, Streleţ şi Filip) şi au acordat suport altor două guverne interimare (Gherman şi Brega). Ştim cu toţii, că anume în această perioadă nu a fost soluţionată problema restituirii banilor furaţi din sistemul bancar, ci din contra, miliardele de lei furate au fost puse pe spatele cetăţenilor, Moldova şi-a consolidat imaginea de cea mai săracă ţară din Europa, emigraţia a atins cote catastrofale, iar conducerea politică şi-a viciat relaţiile cu marii actori politici internaţionali, inclusiv a promovat o politică externă rusofobă şi iresponsabilă”, se spune în declaraţia preşedintelui.

Igor Dodon mai afirmă că în curând Parlamentul condus de majoritatea antipopulară a aşa-zişilor proeuropeni va pleca în istorie. În opinia sa, alegerile parlamentare din data de 24 februarie 2019 sunt o bună oportunitate pentru a aduce lucrurile pe un făgaş normal de dezvoltare.

În cadrul ultimei şedinţe din această sesiune, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a avut o reacţie la declaraţia şefului statului. „Poate preşedintele Dodon nu cunoaşte, dar acest Parlament mai are să muncească. Mai mult ca atât, vreau să vă aduc la cunoştinţă că preşedintele Dodon pentru a cincea oară încalcă Constituţia Republicii Moldova, deoarece nu a promulgat cinci legi care au fost revotate de Parlament”, a declarat Andrian Candu, precizând că dacă preşedintele încalcă pentru a cincea oară Constituţia, el poate fi considerat un „preşedinte ilegal, chiar dacă are legitimitate”.

Şeful legislativului a citat din Constituţiei, menţionând că, potrivit articolului 89, aliniatul 1, în cazul săvârşirii unor fapte prin care încalcă prevederile Constituţiei, preşedintele Republicii Moldova poate fi demis de către Parlament. Andrian Candu a solicitat Direcţiei juridice a legislativului să pregătească o notă informativă în privinţa procedurilor de demitere şi să o transmită Biroului permanent al Parlamentului pentru examinare. „Şi eu zic, dragi colegi, ca, atunci când plecăm în istorie, să-l luăm şi pe domnul preşedinte Dodon cu noi”, a spus Andrian Candu, menţionând că de Revelion, populaţia ar putea fi felicitată de un preşedinte interimar.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite