Igor Dodon faţă cu votarea Guvernului pro-european al Republicii Moldova

Luni, 8 februarie, Natalia Gavriliţă, premierul desemnat al Republicii Moldova a depus lista miniştrilor şi programul guvernului pro-european de la Chişinău al Maiei Sandu.

Partidele pro-europene şi-au asumat ne-votarea lui în această perioadă pentru a declanşa alegerile generale anticipate. Dar va vota Igor Dodon şi PSRM, partidul pro-rus al său, alături de parlamentarii răzleţi care nu mai prin un mandat, acest guvern?

Oricât ar fugi fostul preşedinte ostentativ pro-rus al Republicii Moldova, Igor Dodon, de originile sale româneşti şi l-ar trage aţa (şi banii) la ruşi, tot român rămâne. E chiar o expresie pură a proverbelor româneşti. Şi asta o arată perioada actuală de joacă de-a votatul sau nu a guvernului Gavriliţă. În această dilemă se adună numeroase proverbe şi ziceri de duh româneşti: Nu da vrabia din mână pe cea de pe gard, Cine fuge după doi iepuri nu prinde nici unul şi mai ales celebra Să moară şi capra vecinului, dacă a mea stă să dea ortul popei.

Vrabia de pe gard a revenirii formale ca deputat în Parlament

Marea dilemă a lui Igor Dodon este postura sa în partid. Este preşedinte necontestat şi şef al unui partid bine plasat, PSRM, dar ai cărui membri au din ce în ce mai mult priviri spre orizonturi diverse, chiar dacă a avut grijă ca listele sale şi oamenii din prim plan să nu fie personalităţi şi să-i aibă pe toţi la mână(de aceea, Ceban e la Primărie azi). Numai că justiţia nu mai e coordonată de Dodon, sau cât control politic mai are e pe cale a fi risipit după noile reforme.

Nici perspectiva campaniei anti-corupţie a Maiei Sandu nu e neapărat de bun augur pentru Dodon şi ai săi. Încă încearcă să-şi păcălească prietenii politici că-i poate salva de la închisoare, dar puterea sa reală păleşte pe măsură ce se îndepărtează de postura de Preşedinte şi noul şef al statului preia pârghiile reale de putere. Dodon mai mizează încă pe spiritul de turmă al celor cu probleme penale, care stau, încă, împreună, dar nici acesta nu mai durează.

Lui Igor Dodon îi trebuie un mandat de deputat. O reinventare într-o funcţie publică, fie ea şi cea de vicepreşedinte al Parlamentului. Fireşte că visează la majoritate şi la fotoliul de premier. Dar nici ăsta nu prea îi iese sigur. De aceea se zbate în dilema cu vrabia din mână şi cea de pe gard: are un Parlament şi o majoritate – pe care cât de cât o poate menţine, chiar instrumentaliza, dar îl costă, mai ales că ruşii s-au apucat să mai croiască câteva proiecte politice alternative, care stau la colţ să-i ia locul; dar şi perspectiva de a lansa alegerile generale înseamnă să permită jocul Maiei Sandu, pe trendul de imagine favorabilă, iar perspectiva actualei majorităţi a PSRM, la care visează, fie şi fragilă, poate fi iluzorie.

Cine fuge după doi iepuri, nu prinde nici unul

Dodon şi-ar dori să facă anticipatele, să iasă la vot şi, dacă se poate, să facă şi majoritatea. Ştie că Maia Sandu nu va admite compromisurile, nu va accepta să depindă de Partidul Nostru al lui Renato Usatâi – care scade şi el în sondaje – şi că are şanse să facă el cu PSRM majoritatea. Deci să fie premier. Şi-ar dori acest lucru, ar însemna să rămână în prim plan, în forţă, nu doar un băiat de mingi care influenţează de pe margine, cât mai poate, un partid.

Nu-i vorba, modelul Trump i-a surâs, să fie eminenţa cenuşie care strânge şi dă bani, decide cine intră pe liste şi cine nu. A tras cu ochiul şi la Maia Sandu, cea care-şi doreşte alegerile anticipate nu numai pentru a valorifica starea actuală de spirit, a crea un guvern pro-european şi a avea acces la sprijinul european de relansare economică – necesar tuturor cetăţenilor Republicii Moldova – ci şi foloseşte ca o metodă de a-şi reforma partidul. Pentru că, în mâna unui preşedinte solid şi puternic, alegerile şi modul în care sunt influenţate listele sunt şi un instrument de reformă internă şi de atragere de profesionişti, experţi şi elite.

A fugi după doi sau mai mulţi iepuri - şi credibilitate, şi forţă politică, şi poziţie publică de prim plan – s-ar putea dovedi o greşeală, potrivit zicalei, adică să ajungă la final fără să prindă nici unul. De aceea şi este Dodon în dilemă. Încotro să o apuce? În cine se poate încrede? Cum merg sondajele? S-a văzut cât de simplu a pierdut alegerile prezidenţiale, şi e puţin probabil să poată relansa postura de prim plan din afara Parlamentului. Dar nici să impună votul PSRM pentru un guvern al opoziţiei nu-i este la îndemână. Ar dovedi slăbiciune şi lipsă de tact şi l-ar împiedica să joace cartea expunerii şi criticării opţiunii Maiei Sandu, a unui Guvern care va cădea – dar unul constituit rezonabil, care ar putea reveni şi după anticipate în aproximativ aceeaşi formulă.

Să moară şi capra vecinului Maia Sandu

Lucrul care îl deranjează cel mai mult pe Igor Dodon, pe lângă asocierea cu Ilan Şor şi Vladimir Plahotniuc într-o majoritate conjuncturală, este ca să facă jocurile Maiei Sandu. El s-a căznit până astăzi să lase să se înţeleagă faptul că doar el, Igor Dodon, decide dacă sunt sau nu anticipate, nicidecum Maia Sandu. Evident că nu e aşa, şi lumea a putut vedea că regele e gol, după ce a plecat de la Preşedinţie. Forţa politică revine actualului Preşedinte în funcţie, care are rolul determinant, iar gesturile lui Dodon sunt mai degrabă impuse de perspectiva electorală mai apropiată sau mai îndepărtată, dar şi de valoarea sa de utilizare politică de către patronii săi de la Moscova.

Dodon este obligat să intre în joc, deci alegerile anticipate rămân şansa sa primară. Pentru propria persoană, nicidecum pentru partid. Alegerile anticipate făcute în mai-iunie subliniază tendinţele şi forţa Maiei Sandu, aduc PAC-ul în prim plan, dar menţin şi PSRM cât de cât pe turnantă. Mai grav, riscă să nu permită intrarea în Parlament a altor partide. Igor Dodon vrea să moară şi capra Maiei Sandu pentru că, dacă nu sunt anticipate, el crede că va fi haos şi ar putea să profite, eventual, de situaţia economică şi pandemică dezastruoasă. Totuşi, ştie că nu va putea ocoli responsabilitatea pentru lipsa unui guvern pro-european instalat cât mai repede, cu acces la fonduri de relansare.

Probabil că varianta pe care o încearcă, la primul vot pentru guvern, va fi una de test. PSRM nu-şi va asuma votul pentru guvern, dar va testa câţi parlamentari votează şi de câţi mai e nevoie pentru a trece guvernul Maiei Sandu. În funcţie de rezultat, dacă lipsesc 10-12 voturi, ar putea la al doilea vot să rişte şi să declare formal că PSRM nu votează guvernul, dar să indice unora dintre colegii săi să vină la vot şi să susţină guvernul. Aşa ar fi cu fundul în două luntrii: nici nu a votat Guvernul Maiei Sandu, nici nu se fac anticipatele şi rivalul său se poate eroda până la următoarea rundă electorală.

Problema este dacă lipsesc mai multe voturi. În acest caz, votul unei jumătăţi a grupului parlamentarilor PSRM s-ar vedea, şi chiar dacă nu şi-l asumă, el va fi transparent pentru toată lumea. De aceea, aici va trebui să meargă obligatoriu spre anticipate. Şi să joace la risc rezultatele ce vor veni spre vară, în urma votului populaţiei, într-un moment mai convenabil şi pentru votul în diaspora, şi pentru prezenţa la vot internă, mai puţin preocupată de pandemie.

Singurul element cu adevărat relevant, care ar putea ajuta ambele părţi – şi PSRM şi PAS – şi ar deschide competiţia reală, ar fi dacă ambii ar accepta să voteze, până atunci, o modificare a legii electorale care să permită o scădere a pragului electoral pentru partide la măcar 4%. O asemenea mişcare, convenită şi cu PAS, ar permite ca în Parlament să mai intre partide mici iar din această mişcare să se poată realiza mai lesne o majoritate decât în condiţiile menţinerii pragului şi pătrunderii în Parlament a doar patru partide, cu mari probleme reciproce de coalizare.