Politică

articolul anterior articolul urmator

Igor Dodon: Este imposibil să devenim membri ai Uniunii Economice Euroasiatice, dacă avem Acordul de Asociere cu UE

7
10 Sep 2019 10:57:12
Autor: Iurii Botnarenco

Preşedintele Igor Dodon susţine că pentru a adera la Uniunea Eurasiatică este necesar ca toate acordurile semnate cu Uniunea Europeană să fie anulate, inclusiv Acordul de Asociere cu UE. Iar dacă discuţiile privind anularea Acordului cu UE, „apar alte probleme”. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei ediţii speciale la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.

„Nu există alte variante, pentru că vin în contradicţie. Iată statutul de observator, pe care îl avem acum, ne permite să păstrăm aceste acorduri. Şi acest principiu de politică externă echilibrată, despre care am vorbit şi pe care îl obţinem sistemic, pas cu pas, şi pe care vrem să-l implementăm, constă în a prieteni cu toţi. Şi acest lucru – a prieteni cu toţi nu este atât de simplu”, a notat Igor Dodon.

Preşedintele a făcut referire la recentele vizite în Republica Moldova a consilierul pentru probleme de securitate naţională al preşedintelui american Donald Trump, John Bolton, precum şi a ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, şi la întrevederile pe care le a avut cu ei. „Vă imaginaţi ce discuţii am avut şi cu unul şi cu altul, pe fundalul a tot ceea ce se întâmplă. De asta, să devenim membrii Uniunii Eurasiatice, în condiţiile existenţei Acordului de Asociere, este practic imposibil”, a menţionat şeful statului.

Întrebat dacă Republica Moldova ar putea să renunţe la Acordul de Asociere, Igor Dodon a declarat că dacă încep astfel de discuţii, „apar alte probleme”.

În altă ordine de idei, şeful statului a declarat că în cadrul vizitei sale la Bruxelles, la întrevederea cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat că Republica Moldova nu va adera la NATO. Potrivit preşedintelui, „chiar dacă ei respectă neutralitatea Republicii Moldova, ar fi cazul ca acest statut să fie fixat într-un document semnat, care să garanteze neutralitatea Republicii Moldova şi care să fie recunoscut pe plan internaţional”.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Lucifer
10.09.2019, 11:05:33

Dodoane, ce dracu' să cauţi în Asia? Nu înţelegi că românii şi moldovenii sunt popoare LATINE, deci EUROPENE?

+2 (2 voturi)
zbucium ion
10.09.2019, 11:49:40

PSRM-ul pro-rus - si-a dorit mereu aceasta, pe când cei din ACUM, probabil, se vând sau deja s-au vândut pentru bani grei ...

-1 (1 vot)
zbucium ion
10.09.2019, 11:14:05

Poftim - AM AJUNS!.. Aici au dorit sa ne aducă pro-"evropenii" autentici din PAS si PPDA (ACUM)?! Țarul Putin asta dorește si asta le cere, iar Dodon si PSRM, desigur, sunt gata sa voteze cu ambele mâini. Dar ce zice Maia Sandu, guvernul si deputații din blocul ACUM, cei care la alegeri le-au promis la cei 340.000 de votanți un viitor pro-european? Nu cred ca Dodon sa se fi atins de aceasta chestiune înainte de a avea garanții de la Maia Sandu si Andrei Nastas, precum ca ACUM va vota in parlament anularea Acordului de Asociere cu UE. Hai, s-o vedem si pe aceasta, deja nimic nu ne mai poate surprinde ...

-1 (1 vot)
Lucifer
10.09.2019, 11:53:28

Măi zbuciumatule, tu ce vrei? Cu cine te cerţi?

+2 (2 voturi)
zbucium ion
10.09.2019, 12:10:05

Vom asista la "mold-exit"? Isi imaginează-ți Dodon, Greceanii, Nastas, Sandu si alții toate CONSECINȚELE?! - 1) RM automat iese din Spațiul Aviatic European si toate liniile avia spre UE vor fi închise. 2) Se anulează libera circulație in UE a persoanelor fără vize de scurta durata in baza pașaportului biometric, se reintroduc VIZELE in spațiul Schengen - TOATE, inclusiv si cele pana la 90 de zile in scopuri de călătorie, turism, vizita, invitație, sport, simpozioane, festivaluri, odihna, tratament etc..3) Se desființează Zona de Comerț Liber cu UE (DCFTA) si se anulează toate facilitățile la exportul-importul cu cele 28 de state ale UE, inclusiv cu România, se reintroduc TAXELE vamale, care automat fac produsele din RM la export mai scumpe si neconcurabile pe piața UE, iar cele importate din UE in hipermarcheturi la preturi mult mai mari, nerentabile pentru a fi aduse si comercializate in RM. 4) Se sistează orice finanțare externa din partea FMI, Băncii Mondiale, Băncii Europene, UE etc.. 5) Zeci de mii de moldoveni care se afla in UE nu vor mai putea intra in UE in baza pașaportului biometric si vor putea sa-si caute de munca doar in Rusia.Dupa apropiata aderare a României la spațiul Schengen se vor introduce vizele Schengen de intrare si in România.

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (7)