Igor Dodon îndeamnă concurenţii electorali să facă abstracţie de speculaţiile politice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md
FOTO presedinte.md

Preşedintele ţării, Igor Dodon, îndeamnă concurenţii electorali care s-au arătat iritaţi de noutatea potrivit căreia cei doi cetăţeni moldoveni, ţinuţi ostatici în Afganistan, au fost eliberaţi, să se bucure de acest eveniment şi să facă abstracţie de speculaţiile şi luptele politice.

„Este nedemn să regretaţi că ei au fost eliberaţi acum şi nu după alegeri. Aici e vorba de viaţa şi soarta oamenilor şi există momente când speculaţiile şi luptele politice trebuie lăsate într-o parte, pentru că pe lângă competiţia politică trebuie să existe şi morală, şi omenie, oricât de greu e de găsit aşa ceva în politica moldovenească”, a scris preşedintele pe o reţea de socializare.

Igor Dodon spune că moldovenii eliberaţi au comunicat deja cu rudele şi în scurt timp se vor îndrepta spre casă. Şeful statului menţionează că de mult timp a ţinut pe masă dosarul acestui caz şi a grăbit cât a putut eliberarea moldovenilor. „Am dorit enorm ca eliberarea lor să se întâmple încă în 2018, ca cei doi piloţi să întâmpine Revelionul acasă, în patrie, printre cei dragi. N-a fost să fie aşa, fiindcă prea dificilă era situaţia lor”, a spus şeful statului.

Replica lui Igor Dodon vine după ce preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că şeful statului şi-a dorit ca cei doi cetăţeni moldoveni, ţinuţi ostatici în Afganistan, să revină acasă doar în timpul campaniei electorale, acest lucru fiind folosit în mod cinic. Andrian Candu spune că, prin natura funcţiei deţinute, a fost informat despre cursul negocierilor de eliberare a moldovenilor, astfel, ostaticii moldoveni urmau să ajungă acasă încă acum patru luni, când autorităţile moldovene au finalizat negocierile, însă, în ultimul moment, s-a blocat totul. Potrivit lui, cineva le-a zis răpitorilor să-i mai ţină puţin şi să-i trimită acasă prin Moscova. Preşedintele Parlamentului sugerează că Igor Dodon exercită presiuni asupra piloţilor moldoveni ca aceştia să facă declaraţii care ar fi favorabile PSRM-ului în campania electorală.

Preşedintele Igor Dodon a anunţat luni, 11 februarie, într-un briefing de presă, că cei doi cetăţeni moldoveni ţinuţi ostatici, din 2015, în Afganistan, au fost eliberaţi. Aceştia se află actualmente la un spital din Moscova, iar la sfârşitul săptămânii vor fi aduşi în Republica Moldova. Şeful statului a mai spus că acest lucru s-a reuşit datorită implicării conducerii Federaţiei Ruse, ca urmare a adresării sale.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite