Igor Dodon şi Johannes Hahn au discutat despre situaţia politică de la Chişinău
0Igor Dodon a avut o întrevedere cu luni, 3 iunie, cu comisarul European pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, care se află cu o vizită de lucru în Republica Moldova. La întrevedere a mai participat şeful Delegaţiei Comisiei Europene în Moldova, Peter Michalko.
„Am făcut un schimb de opinii cu privire la agenda relaţiilor moldo-europene. Am fost unanimi în opinia privind necesitatea aprofundării şi extinderii acestora în toate domeniile de interes reciproc”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, cei doi oficiali au discutat „situaţia politică internă din Republica Moldova, inclusiv problema lipsei unei majorităţi parlamentare legitime şi a noului Guvern timp de peste trei luni de la organizarea alegerilor parlamentare”.
„I-am asigurat pe diplomaţii europeni de poziţia consecventă a Preşedintelui RM privind continuarea promovării unei politici externe echilibrate atît în raport cu partenerii din Est, cât şi cei din Vest, cu respectarea intereselor naţionale ale Republicii Moldova”, a mai spus Dodon.