Igor Dodon l-a invitat pe ambasadorul României la casa părintească: Să prietenim ca fraţii, dar fiecare să fie gospodar la casa lui FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md
FOTO presedinte.md

Ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă, a fost în vizită la casa părintească a preşedintelui Igor Dodon, din satul Sadova. Preşedintele Republicii Moldova l-a invitat pe diplomatul român în ospeţie îndată după deschiderea unei grădiniţe din aceeaşi localitate, renovată din banii Guvernului de la Bucureşti.

„I-am făcut o excursie prin vie, prin ogradă şi prin beci şi i-am arătat cum arată o gospodărie moldovenească”, a menţionat Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Şeful statului a ţinut să reamintească că trebuie „să prietenim ca vecini, ca fraţi, să ne ajutăm şi să ne respectăm reciproc, dar fiecare să fie gospodar la casa lui. Cu aşa atitudine, vom beneficia ambele state de relaţiile bune pe decenii înainte”.

Amintim că Igor Dodon a participat vineri, 7 iulie, la deschiderea grădiniţei din satul natal Sadova, renovată cu sprijinul financiar al României. Şeful statului a fost însoţit la eveniment de către ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă.

Igor Dodon presedinte.md
Igor Dodon presedinte.md
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite