Politică

articolul anterior articolul urmator

Igor Dodon: Partidul Democrat nu se află la guvernare

1
14 Dec 2019 09:13:40
Autor: Iurii Botnarenco

Partidul Democrat este partid de opoziţie şi nu este parte a guvernării. Declaraţia aparţine preşedintelui Igod Dodon, liderul informal al Partidului Socialiştilor, care a votat împreună cu PDM noul guvern condus de Ion Chicu, transmite IPN.

Şeful statului a făcut această declaraţie în contextul în care a explicat că şefia Comisiei parlamentare de securitate întotdeauna a revenit partidelor de opoziţie, iar acum preşedinte al comisiei este deputatul democrat Alexandru Jizdan. „Această comisie este a opoziţiei. Partidul Democrat este în opoziţie, nu este parte a guvernării”, a explicat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Piatniţa s Anatoliem Golea” de la postul de televiziune RTR Moldova.

Totodată, şeful statului şi-a reiterat poziţia că în cazul în care va fi nevoie să fie organizat un scrutin parlamentar anticipat, atunci acesta trebuie să aibă loc în baza sistemului electoral existent la moment, adică în baza sistemului proporţional de vot.

Preşedintele spune că în luna ianuarie Curtea Constituţională va emite o hotărâre în ceea ce priveşte adresarea unor deputaţi referitor la anularea sistemului mixt de vot. „Sper că hotărârea va fi adoptată în sensul că alegerile trebuie desfăşurate în baza acelui sistem de vot care există în acel moment. Noi am modificat, în august, sistemul de vot”, a declarat Igor Dodon.

În ceea ce priveşte alegerile parlamentare noi în circumscripţia Hânceşti, preşedintele a menţionat că Partidul Socialiştilor va avea neapărat un candidat.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Dănănae Dumitru
16.12.2019, 13:01:30

la guvernare nu-s, dar tu esti prins la chirligul lor cum a fost tot timpul.

Modifică Setările