Igor Dodon: Relaţiile cu România sunt o prioritate pentru administraţia prezidenţială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Igor Dodon a felicitat întreg poporul român, transmiţându-i „ urări de bine, pace şi progres”, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Declaraţiile au fost făcute la recepţia oferită de Ambasada României cu prilejul Zilei Naţionale a României. Potrivit şefului statului, relaţiile cu România constituie o prioritate pentru administraţia prezidenţială, transmite IPN.

Preşedintele a menţionat că relaţiile actuale dintre Republica Moldova şi România sunt în continuă ascensiune. „România a fost şi rămâne partenerul nostru strategic. La baza acestei relaţii este nu doar trecutul istoric, ci şi legăturile culturale şi interpersonale strânse, proiectele bilaterale consolidate pe care le implementăm cu succes în diverse sectoare”, a spus Igor Dodon. Şeful statului şi-a exprimat gratitudinea pentru asistenţa financiară din partea României, oferită în baza acordurilor bilaterale nerambursabile.

Potrivit lui Igor Dodon, România este partenerul comercial numărul unu al Moldovei şi principala piaţă de desfacere a vinurilor moldoveneşti.

El l-a felicitat în mod repetat pe preşedintele României, Klaus Iohannis, cu prilejul victoriei obţinute în alegeri, făcându-i invitaţia de a vizita Republica Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite