Igor Dodon: Securitatea alimentară a Republicii Moldova este asigurată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon

Preşedintele Igor Dodon susţine că urmează să fie creat un cont special pentru susţinerea agricultorilor, în care cetăţenii vor putea transfera bani pentru a sprijini sectorul agricol, afectat de secetă şi grindină. Decizia a fost luată miercuri, 12 august, la şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, transmite IPN.

„Am decis să deschidem un cont special, aşa cum a fost în situaţia cu COVID-19, unde toţi doritorii din afara ţării, din interiorul ţării, pot să vină cu un suport pentru acordarea unui ajutor agricultorilor din Republica Moldova, care au suferit din cauza secetei. Eu sunt ferm convins că şi partenerii noştri externi vor reacţiona şi vor veni cu unele suporturi în acest sens”, a declarat şeful statului.

Preşedintele a declarat că anul acesta se înregistrează o secetă care nu a mai fost în Republica Moldova în ultimii ani. Suprafeţe însămânţate cu culturi agricole din prima grupă au fost afectate în proporţie de circa 70%.

Recolta cerealelor din prima grupă este estimată la 600 de mii de tone. De obicei, se recoltează 1,2-1,3 milioane de tone. Astfel, recolta de anul acesta va fi de 45-50% faţă de cantitatea din anii precedenţi. În cazul grâului – au fost recoltate 440 de mii de tone, în comparaţie cu un milion de tone anul trecut. „Securitatea alimentară a ţării este de 360 de mii de tone. Ceea ce putem constata e că securitatea alimentară a Republicii Moldova, ţinând cont chiar de situaţia dificilă din acest an, este asigurată complet”, a notat Igor Dodon.

În ceea ce ţine de pomii fructiferi, preşedintele spune că aceştia au fost afectaţi de îngheţurile din primăvară. Se prognozează o scădere a recoltei globale cu circa 10-20%, comparativ cu anul trecut. Cel mai mult au fost afectate caisele – 80%, piersicile – 50%, merele în proporţie de 20%.

Igor Dodon a mai spus că fondul de susţinere a agriculturii pentru acest an este 1,1 miliarde de lei. Suplimentar, vor fi alocaţi circa 300 de milioane de lei. Autorităţile mai mizează pe suportul partenerilor externi, inclusiv fiind vorba despre accesarea unui credit special de la Banca Mondială.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite