Igor Dodon: La sfârşit de aprilie - început de mai, vor fi scoase anumite restricţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O decizie privind prelungirea stării de urgenţă nu s-a luat, precizează preşedintele Igor Dodon într-un nou episod al emisiunii „Preşedintele răspunde”. Dacă situaţia privind răspândirea COVID-19 va fi dificilă, Parlamentului i se va propune să prelungească starea de urgenţă.

 „Indiferent dacă va lua sau nu Parlamentul această decizie, noi considerăm că la sfărşitul lunii aprilie, începutul lunii mai, urmează să fie scoase anumite restricţii pentru activitatea economică, comerţul, HoReCa”, a declarat şeful statului, citat de IPN.

În altă ordine de idei, preşedintele a relatat că a fost informat că şeful Poliţiei de Frontieră, Corneliu Groza, s-a îmbolnăvit de COVID-19. Persoanele care au fost în contact cu acesta au făcut şi ele testul. Şeful statului a mai spus că personal respectă recomandările medicilor privind măsurile de protecţie.

Preşedintele a comunicat că instituţiile medicale dispun de 500 de ventilatoare pentru respiraţie asistată. Până acum, din cele peste 1100 de persoane confirmate cu COVID-19, în jur de zece persoane au avut nevoie de respiraţie asistată. „Avem ultilaj, dar totodată au fost lansate discuţiile, inclusiv cu partenerii care sunt gata să vină cu donaţii, pentru a mări numărul acestor ventilatoare”, a spus Igor Dodon. Săptămâna viitoare, va mai ajunge un lot din China. Este vorba de 100 de mii de teste comandate de stat, dar şi ajutoare oferite de partea chineză.

Starea de urgenţă este declarată până pe 15 mai.

https://www.ipn.md/ro/igor-dodon-la-sfarsit-de-aprilie-inceput-de-mai-7967_1072813.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite