Politică

articolul anterior articolul urmator

Igor Grosu: În câteva zile vom avea claritate privind preţul de achiziţie a gazului

1
29 Oct 2021 09:14:58
Autor: Iurii Botnarenco
Igor Grosu
Igor Grosu

Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că la întoarcerea delegaţiei Republicii Moldova de la Sankt Petersburg vom avea o claritate în privinţa preţului de achiziţie a gazelor naturale. Şeful Legislativului spune că imediat ce va fi anunţată cifra de achiziţie, va fi luată decizia care vor fi categoriile de cetăţeni a căror facturi vor fi compensate de către stat, notează IPN.

Grosu se arată convins că va exista o finalitate favorabilă a negocierilor cu Gazprom, întrucât Republica Moldova este un consumator de „bună-credinţă”. Preşedintele Parlamentului spune că decizia de a cumpăra gaze naturale din surse alternative a fost una impusă de scăderea presiunii din reţeaua de gaze. Miza acestei decizii n-a fost de a fortifica poziţia Republicii Moldova în negocierile cu Gazprom, ci de a creşte presiunea în conducte, spune Grosu. „Sunt cantităţi foarte mici pe care le achiziţionăm pentru a menţine presiunea în sistem. Facem aceste achiziţii de voie şi de nevoie, dar în paralel au loc discuţiile cu Gazprom. Noi suntem un consumator de bună-credinţă. Dacă s-au acumulat datorii, noi o să le plătim, mă refer la cele care, în opinia Gazpromului, s-au acumulat pe malul drept. Dar vrem întâi să mergem cu un audit şi să vedem de unde s-au format aceste datorii”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la JurnalTV. Preşedintele Parlamentului spune că, deocamdată, nu poate fi anunţat preţul gazului pe care-l cumpărăm de pe piaţa internaţională, invocând secretul comercial. Oficialul recunoaşte că tarifele la gazele naturale pentru consumatorii casnici vor creşte, însă valoarea majorării va fi cunoscută cu aproximaţie în momentul anunţării preţului de achiziţie de la Gazprom. „Maximum ce putem spune este că preţul este unul apropiat de preţul de piaţă, dar când va fi suspendată situaţia excepţională, vom reveni la acest subiect şi vom spune cât ne-a costat. Este clar că tarifele vor creşte, n-au cum să nu crească, în toată Europa au crescut. Evident, statul trebuie să intervină şi să ajute oamenii. Imediat cum vom avea preţul de achiziţie, negociat şi stabilit, vom putea calcula pentru cine şi cu cât vom compensa facturile. Dar avem nevoie de cifra de achiziţie. Mâine – poimâine vom avea o claritate”,  a mai spus Grosu. Starea de urgenţă în domeniul energetic a fost instituită pentru o perioadă de 30 de zile, pentru a simplifica procedura de achiziţie a gazelor naturale de pe piaţa internaţională. De asemenea, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a acordat, din bugetul de stat, suma de 1,7 miliarde de lei companiei Energocom pentru achiziţiile zilnice de gaze naturale.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Utilizator Adevărul
29.10.2021, 23:24:33

Comentariu considerat abuziv.

Modifică Setările