Igor Grosu, ales preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Grosu, lider PAS
Igor Grosu, lider PAS

Liderul PAS, deputatul Igor Grosu, a fost ales joi, 29 iulie, în funcţia de preşedinte al Parlamentului. Pentru candidatura lui Igor Grosu au votat 58 de deputaţi. Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor (32 de deputaţi) s-a abţinut de la procedura de vot.

Igor Grosu a declarat că funcţia de speaker „este o mare responsabilitate” pentru el. Grosu a menţionat că va respecta Constituţia şi legile ţării. El a spus că va face totul pentru ca Parlamentul să „fie în slujba cetăţenilor”.

Igor Grosu este preşedintele al Partidului Acţiune şi Solidaritate. Din 2019 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

În perioada 2012-2015 a fost viceministru al Educaţiei în echipa Maiei Sandu şi consilier principal de stat în domeniul educaţiei. A coordonat Reforma Educaţiei în Moldova, reformarea examenelor de Bacalaureat şi combaterea corupţiei în educaţie. 

Grosu a activat în calitate de expert şi lider de proiecte în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului. A condus mai multe programe de gestiune a asistenţei externe în Republica Moldova. A coordonat secretariatul Consiliului Naţional pentru Participare şi are o experienţă vastă de lucru cu organizaţiile societăţii civile. În perioada 2005-2011 a fost membru de birou al organizaţiei Amnesty International. Este absolvent al Universităţii de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Istorie.

Igor Grosu este căsătorit şi are trei copii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite