Igor Munteanu: Unii politicieni încearcă să exploateze la maximum viciile naţiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Eduard Enea
FOTO Eduard Enea

În societatea în care locuim, există un volum mare de reguli informale, care domină asupra regulilor formale. Şi deşi există legi, adoptate de Parlament cu duiumul, totuşi, acestea sunt dominate de cele informale – oficialii publici lucrează după regula banului lung, iar cei care nu corespund funcţiilor se ataşează partidelor politice

Ca urmare se creează instituţii de stat slabe, fapt ce generează o infirmitate fundamentală în structurile statului care trebuie să aibă scopuri generaliste şi să reprezinte fiecare cetăţean. De această părere este Igor Munteanu, expert în politici publice, reprezentant al Blocului electoral ACUM, participant la dezbaterile publice cu tema: „Cultura politică a societăţii moldoveneşti: starea actuală şi tendinţe”, ediţia a 100-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova.

În opinia lui Igor Munteanu, sunt politicieni care încearcă să exploateze la maximum viciile naţiunii din care fac parte, încercând să le folosească pentru creşterea capitalului şi a profiturilor pe care le urmăresc. El a declarat că există un decalaj foarte mare între formă şi conţinut şi în acest sens un exemplu este Partidul Socialiştilor, care manifestă o apropiere de biserică, însă această apropiere e ca şi „găina care scrie poezii”, pentru că socialismul nu are nimic în comun cu valorile tradiţionale.

Reprezentantul blocului ACUM s-a referit şi la diferenţele între grupurile politice care vor concura în alegerile parlamentare ce urmează şi la ceea în ce cred aceste grupuri politice. Potrivit lui, poţi să mobilizezi votanţii pentru ceva anume, există multă capabilitate, însă pentru ce? „Mobilizează, dar la ce îi mobilizează? Îi mobilizează la visul de a restabili URSS-ul prin colhozuri şi la visul de a distribui beneficii „dulci” sau de oricare alt gen, din ceea ce a furat. Practic, fenomenul Şor este legat de slăbiciunea statului, pentru că statul nu a putut să protejeze bunul colectiv al nostru. Iar, pe de altă parte, cineva îl protejează pe Şor în spaţiul public, pentru ca să-şi facă toate mendrele. Acesta este fenomenul Şor, o persoană care trebuie să stea la răcoare şi prima instanţă a formulat termenul pe care trebuie să îl stea acolo. Dar marii jucători din spatele cortinei, cei care controlează deciziile instanţelor de judecată, au decis că şi el este folositor pentru interesele lor electorale. Aceasta este marea problemă a tranziţiei din Republica Moldova şi aceasta este marea problemă pe care va trebui să o confruntăm în următoarele săptămâni”, susţine Igor Munteanu.

Potrivit lui, blocul ACUM care a fost înregistrat vineri, 21 decembrie, de acum înainte va trebui să ajungă la fiecare cetăţean din această ţară, care se simte nedreptăţit. „Şi Blocul nu vrea să apeleze doar la simţăminte, la sentimente, la impulsuri, ci la necesitatea unei acţiuni colective, pentru ca să trăim într-un stat normal –un stat bazat pe reguli, pe lege, pe meritocraţie, pe posibilitatea ca nimeni să nu rămână în urmă. Chiar şi pentru cei mai neputincioşi statul trebuie să aibă responsabilitatea să-i scoată din sărăcie, din mizeria rurală în care locuiesc, oferindu-le suficiente resurse ca să supravieţuiască şi să aibă o bătrâneţe demnă. Şi prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, Republica Moldova şi-a asumat această obligaţie – de a oferi bătrâneţe cu demnitate”, a spus Igor Munteanu.

„Or, atunci când favorizăm şi îi oferim posibilitatea lui Şor să fure milioane din băncile pe care le controlează, iar după asta să arunce ca la câini nişte cadouri cu ciocolate mucegăite şi nicio instanţă, niciun procuror, niciun funcţionar din Comisia Electorală Centrală să nu monitorizeze aceste cazuri, acest fapt arată foarte clar că există şi o problemă morală şi nu doar o problemă legată de ineficienţa instituţiei administrative”, opinează Igor Munteanu.

În opinia sa, există şi plusuri, şi minusuri ale actualei stări a Republicii Moldova. Plusurile se referă la faptul că ţara a intrat în curentul globalizării – sunt peste 60 % de exporturi în UE, acest fapt creează stimulente de creştere economică. Mai mult decât atât, există noua generaţie de tineri manageri care au obţinut diplome excelente în Occident, ceea ce nu s-ar fi putut întâmpla acum 30 de ani, în timpul URSS. Pe de altă parte, spune expertul, anumite comportamente şi atitudini atavice legate de vechiul regim creează în continuare un mare decalaj între structuri, între legislaţie şi cetăţeni. De exemplu, populaţia în continuare se simte ataşată de autorităţi, de lideri puternici – nu cred în reguli, dar cred în oameni puternici care îşi asumă tot.

Reprezentantul Blocului ACUM a menţionat că tranziţia unei societăţi porneşte de la adoptarea Constituţie şi continuă cu legile care sunt formulate în interesul societăţii şi în beneficiul cetăţeanului. Or, problema Republicii Moldova este că această tranziţie a pornit într-o direcţie imprecisă. Direcţia exactă, de a crea un set de reguli într-o societate divizată, s-a dovedit a fi o sarcină foarte complicată. Şi aceste divizări ale societăţii sunt naturale – diviziuni lingvistice, polarizare de venituri, diviziuni ale memoriei istorice etc. Însă aceste fragmentări interne fac ca tranziţia în practică să fie mai complicată decât teoria. Igor Munteanu consideră că responsabilitatea este a elitei politice – de a formula clar scopurile tranziţiei. Totodată, în opinia sa, trebuie să înţelegem şi să fim foarte realişti – structurile niciodată nu converg cu termenul cultură politică.

„Nu indicatorii economici arată gradul de dezvoltare a unei societăţi, ci felul în care cetăţeanul înţelege să se conformeze unor reguli, care sunt în interesul public. Respectiv, cel mai vulnerabil subsistem al societăţii este legat de lipsa de educaţie, lipsa de aplicabilitate a legilor în viaţa cetăţenilor şi inerţia şi atitudinea cetăţenilor de a se conforma sau nu noilor realităţi politice. Întrebarea este – în această tranziţie foarte confuză, care este gradul de responsabilitate a partidelor politice pentru ca să apropie cetăţeanul de lege, să creeze un consens asupra regulilor de conduită generală în societate şi în ce măsură acest sistem nu este în beneficiul unor indivizi, ci în beneficiul şi interesul naţional, al colectivităţii?”, se întreabă Igor Munteanu.

La dezbateri au fost invitaţi şi reprezentanţii Partidului Democrat şi Partidului Socialiştilor, care nu au dat curs invitaţiei.

Dezbaterea „Cultura politică a societăţii moldoveneşti: starea actuală şi tendinţe”, face parte din ciclul de dezbateri publice desfăşurate de către Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de către Fundaţia germană „Hanns Seidel”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite