Ilan Şor: În loc să închidem universităţile, ar trebui să atragem studenţi străini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilan Sor

În loc să închidă universităţile, Ministerul Educaţiei din Republica Moldova ar trebui să elaboreze un plan de atragere a studenţilor străini şi să propună măsuri concrete pentru ca instituţiile de învăţământ superior din ţară să poată câştiga şi să se dezvolte. Cu o astfel de propunere vine preşedintele Partidului „ŞOR”, Ilan Şor, într-o înregistrare video pe pagina sa de Facebook.

El condamnă decizia autorităţilor de a reorganiza sistemul de învăţământ superior, care, în cele din urmă, va duce la închiderea de facto a mai multor universităţi din Republica Moldova. Totodată, Ilan Şor a anunţat că deputaţii partidului pe care îl conduce vor elabora în curând un proiect de lege privind înfiinţarea unei Agenţii pentru dezvoltarea învăţământului superior.

Potrivit lui Şor, această structură ar trebui să dezvolte o strategie eficientă, dar care să nu prevadă închiderea sau optimizarea universităţilor, aşa cum propune actuala conducere a Ministerului Educaţiei.

„Consider că decizia de a închide universităţile este culmea răutăţii faţă de propriul electorat. În primul rând, orice stat se construieşte pe educaţie. Înţeleg că partidele de dreapta au făcut tot posibilul, în ultimii zece ani, pentru ca un număr record de oameni să părăsească ţara noastră. Foarte curând, diaspora va fi mai mare decât numărul locuitorilor ţării noastre. Înţeleg că partidele de dreapta sunt mulţumite de acest lucru. Le place această tendinţă şi fac tot ce le stă în putinţă pentru a o menţine. Închiderea instituţiilor de învăţământ superior este o altă modalitate de a creşte numărul reprezentanţilor diasporei” a declar Ilan Şor.

Liderul Partidului „ŞOR” a spus că singura soluţie corectă pentru păstrarea şi dezvoltarea instituţiilor de învăţământ superior din Moldova este atragerea studenţilor străini, ceea ce va permite dezvoltarea economiei ţării în ansamblu.

„În opinia mea, în prezent, în Moldova avem studii de calitate. Cel mai interesant este că acestea sunt unele dintre cele mai ieftine din regiune. De ce să nu găsim o formulă care ar permite atragerea studenţilor străini în ţara noastră, care merg cu mare plăcere în Moldova, studiază şi dobândesc cunoştinţe? De ce să nu aducem profesori din străinătate care ar contribui la obţinerea a ceva nou în sistemul nostru de învăţământ? De ce să nu fie creat un departament care să atragă în ţara noastră studenţi străini, care să aducă venituri universităţilor? Aceştia vor cheltui bani în Moldova, vor mânca, vor bea, vor merge la restaurante, vor merge la magazine, vor merge la cafenele, vor închiria apartamente”, a adăugat Ilan Şor.

Ilan Şor condamnă măsurile propuse de Ministerul Educaţiei şi îndeamnă întregul Guvern, precum şi majoritatea parlamentară să-şi dea demisia. 

Reforma propusă de Ministerul Educaţiei presupune absorbţia mai multor instituţii de învăţământ superior de către universităţile mai mari. Printre instituţiile care se propune să fie optimizate se numără Universitatea de Stat din Tiraspol, Universitatea Agrară de Stat, Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport ş.a. Rectorii, profesorii şi studenţii sunt împotriva acestei reforme şi cred că această decizie va distruge multe dintre ramurile care sunt studiate la aceste universităţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite