Iohannis: Obiectivul strategic al României este integrarea europeană a Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Suprem de Apărare al României (CSAT) a aprobat la şedinţa de marţi, 29 noiembrie, un plan de acţiune pe termen mediu şi lung privind relaţia României cu Republica Moldova. Preşedintele României, Klaus Iohannis, susţine că obiectivul strategic al ţării sale va fi sprijinirea Moldovei pe calea europeană.

„Am spus în septembrie (...) şi reiterez şi acum faptul că este o relaţie extrem de importantă relaţia dintre România şi Republica Moldova, care trebuie să devină mai bună, mai performantă, mai pragmatică şi mai previzibilă. (...) Obiectivul nostru strategic, aşa cum este reflectat în acest plan pe care l-am aprobat astăzi, este integrarea europeană a Republicii Moldova, adică susţinerea orientării clare, ireversibile a Republicii Moldova spre UE şi a conectării proeuropene a Chişinăului cu instituţii puternice, cu o democraţie solidă, proces în care România poate şi trebuie să joace rolul principal”, a declarat Iohannis, după şedinţa CSAT, scrie agerpres.ro

Preşedintele român a subliniat că efortul Bucureştiului va fi sistematizat şi concentrat instituţional, astfel încât rezultatele să fie vizibile, concrete şi palpabile pentru cetăţenii Moldovei.

„Responsabilitatea pentru atingerea acestui obiectiv nu revine doar României, materializarea acestui parcurs este responsabilitatea principală a Republicii Moldova, care va trebui să-şi consolideze angajamentul proeuropean prin continuarea în mod accelerat şi hotărât a procesului de implementare a reformelor structurale”, a adăugat Iohannis.

Şeful statului a mai menţionat că pentru implementarea planului de acţiuni privind abordarea strategică a relaţiei României cu Republica Moldova, va fi creat un grup de lucru interinstituţional, sub coordonarea Administraţiei Prezidenţiale, care va începe să lucreze în cel mai scurt timp.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite