Ion Ceban: Majorarea tarifului pentru călătoria cu microbuzul va fi condiţionată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Ceban

Primarul municipiului Chişinău, Ion Ceban, anunţă că deocamdată nu poate fi vorba despre majorarea tarifului pentru călătoria cu maxi-taxi pentru că nivelul calităţii serviciilor în acest sector este foarte jos. Totodată, primarul susţine că un tarif mai mare ar putea fi acceptat doar dacă va fi asigurat un nivel mai înalt de confort, transmite IPN.

Primarul spune că taxa pentru transportul cu microbuzul nu s-a majorat în ultimi ani, dar nici nu s-a investit în modernizarea acestui tip de transport pentru confortul cetăţenilor. „Transportul public va fi o prioritate pentru noi. Mă refer aici la troleibuze şi autobuze. Aici vom investi foarte mult. Suntem în proces de negocieri şi vom rezolva această întrebare în viitorul apropiat. În ceea ce ţine de rutele de maxi-taxi avem o dezordine totală pentru că unele rute au fost preluate, sunt foarte mulţi agenţi care operează, sunt persoane fizice date în subarendă, rute prelungite, rute anulate”, spune Ion Ceban.

Edilul capitalei spune că poate fi examinată ajustarea tarifelor în condiţiile în care vor fi asigurate condiţii de confort pentru locuitorii municipiului Chişinău. „Aceste autovehicule trebuie să fie de calitate, nu ceea ce avem acum – asamblate şi reasamblate. Eu vreau ca aceste autovehicule să fie confortabile şi dacă revenim la chestiunea legată de ajustarea tarifului, ea trebuie să fie condiţionată doar de aceste circumstanţe”, a continuat primarul.

Potrivit lui, microbuzul trebuie să deservească cetăţenii acolo unde nu pot ajunge troleibuzul sau autobuzul. „O problemă foarte mare este şi orarul, şi calitatea acestui transport. Dacă vrem să ajungem în suburbie, atunci după ora 21.00 aceste mijloace de transport nu-şi mai onorează angajamentele. Ei îşi umplu maşinile când le este convenabil, când oamenii pleacă la sau se întorc de la lucru, iar mai departe fiecare face ce vrea. Asta nu este corect. Când vorbesc de complexitate, aceasta înseamnă că trebuie să fie realizată o nouă schemă de încadrare a transportului public”, a anunţat primarul.

Actualmente pe străzile municipiului circulă 682 de microbuze. 

https://www.ipn.md/ro/ion-ceban-majorarea-tarifului-pentru-calatoria-cu-microbuzul-va-7967_1071426.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite