Ion Chicu: „Maia Sandu face tot ce poate ca să blocheze finanţarea ţării”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Chicu gov.md

Premierul Ion Chicu a venit cu noi acuzaţii la adresa liderei PAS, Maia Sandu, despre care spune că s-ar responsabilă de faptul că nu există cvorul la şedinţele Parlamentului, iar Guvernul nu poate prezenta legile pentru care şi-a asumat răspunderea.

Ion Chicu susţine că în rectificarea bugetului, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea, sunt incluse şi cele 100 milioane de euro asistenţă financiară de la UE. 

„Faptul că Maia Sandu blochează si finanţarea UE, cum a făcut-o şi în cazul creditului rusesc, vorbeşte despre un singur lucru - face tot ce poate ca să blocheze finanţarea ţării. Văd că îi este indiferent că este din Est sau din Vest, principalul să facă aşa cum doreşte ea. Remarc care sunt consecinţele în cazul în care nu trece această rectificare de buget, R. Moldova nu poate primi aceste 100 milioane de euro de la UE”, a afirmat Ion Chicu.

Potrivit premierului, legile pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea mai presupun majorarea salariilor medicilor cu 30%, de la 1 septembrie curent, achitarea unui sprijin unic de 700 de lei pensionarilor, sprijin imediat agricultorilor, sprijin pentru întreprinderile mici şi mijlocii, alocarea îndemnizaţiilor pentru urmaşii medicilor care au decedat de COVID-19 etc.

Amintim că două şedinţe ale Parlamentului de săptămâna trecută, unde urma să fie examinată asumarea de răspundere a Guvernului pentru modificarea Legii nr. 270 din 2018, privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, au fost amânate din lipsă de cvorum. Următoarea şedinţă va avea loc luni, 6 iulie.

Igor Dodon susţine că „întreaga societate asistă în aceste zile la blocarea activității Parlamentului, în momentul în care Guvernul dorește să pună în aplicare pachetul de legi sociale prin care să fie susținute financiar mai multe categorii importante de cetățeni”.

Lidera PAS, Maia Sandu, a reiterat poziţia formaţiunii sale că PAS este gata să voteze legile pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, însă doar dacă acestea vor trece prin procedură parlamentară şi nu prin asumare de răspundere.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite