Ion Chicu s-a întâlnit la Moscova cu preşedintele „Gazprom”: Nu vom admite creşterea tarifelor pentru gazele naturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Ion Chicu a vizitat miercuri, 20 noiembrie, oficiul „Gazprom” din Moscova, unde a fost întâlnit de conducerea corporaţiei în frunte cu preşedintele Alexei Miller. Pe durata şedinţei, părţile au discutat mai multe subiecte, precum alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor din Republica Moldova, achitările pentru gazele consumate, dar şi implementarea pachetului energetic III.

Alexei Miller a menţionat că în prezent „Moldovagaz” achită consumul curent în măsură deplină.

Preşedintele „Gazprom” a descris scenariile tehnice existente de furnizare a gazelor naturale în Moldova, inclusiv prin România şi Bulgaria, şi a menţionat că acestea pot asigura necesităţile naţionale.

Premierul Chicu a precizat că: „nu vom admite creşterea tarifelor pentru gazele naturale şi vă mulţumim pentru deschiderea în negocierea condiţiilor de furnizare”.

În finalul discuţiei, părţile au convenit să fie realizate un set de măsuri, care să asigure furnizarea continuă a gazelor consumatorilor din Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite