Jose Manuel Barroso: „Asocierea nu e obiectivul final, cred cu tărie în perspectiva europeană a Moldovei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iurie Leancă şi Jose Manuel Barroso la Bruxelles FOTO: gov.md
Iurie Leancă şi Jose Manuel Barroso la Bruxelles FOTO: gov.md

Este mesajul transmis de preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, care, alături de prim-ministrul Iurie Leancă, a prezidat astăzi reuniunea comună a Guvernului de la Chişinău şi a Comisiei Europene ce a avut loc în premieră la Bruxelles.

„Reuniunea fără precedent, care a avut loc astăzi, reprezintă un simbol al relaţiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, care au avansat mult pe parcursul ultimilor ani. Moldova a devenit un partener important pentru UE în creşterea stabilităţii şi prosperităţii economice în regiune“, a declarat preşedintele Comisiei Europene la eveniment.

Jose Manuel Barroso a vorbit despre susţinerea financiară acordată Moldovei pentru continuarea reformei justiţiei, combaterii corupţiei şi îmbunătăţirii climatului de afaceri din ţara noastră.

„Nu aşteptăm semnarea acestui acord  pentru a susţine Republica Moldova în procesul de reformă şi am hotărât deja să alocăm 130 de milioane de euro ca asistenţă tehnică, anul acesta. Am mai adoptat un pachet de 30 de milioane de euro pentru pregătirea Acordului de Liber Schimb şi Cuprinzător. Vom permite creşterea cotelor la export pentru anumite fructe şi legume din Moldova pe piaţa europeană sub rezerva Acordului statelor membre, un lucru important pentru micii agricultori. Totodată, am semnat un Acord de finanţare de susţinere a sistemului de formare profesională din Moldova în valoare de 35 de milioane de euro“, a adăugat oficialul european.

Barroso s-a referit şi la domeniul energetic, dând asigurări că „nimeni din regiune nu vrea să folosească rezervele de energie ca o armă politică, pentru că efectele ar fi de necontrolat. De aceea, lucrăm cu Republica Moldova şi cu România pentru multe posibilităţi de interconexiune pentru transportul de gaze naturale. În următoarele săptămâni, vom finaliza acest acord pentru a garanta aprovizionarea cu gaze a Moldovei şi integrarea mai bună pe piaţa internă a energiei din UE“.

La rândul său, premierul Iurie Leancă a mulţumit Uniunii Europene pentru sprijinul financiar oferit şi a spus că aşteaptă „cu mare interes“ vizita lui Barroso la Chişinău, pe 12 iunie, cu ocazia conferinţei privind investiţiile, „ un stimulent important pentru atragerea investitorilor străini“.

„Sunt convins că eforturile noastre comune vor fi încununate cu succes, efortul de a respecta criteriile şi de a ne pregăti calea spre integrarea europeană.  Sunt convins că recunoaşterea perspectivei europene a Republicii Moldova va avea un impact pozitiv“, a mai spus şeful Guvernului de la Chişinău.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite