Lecţii de aderare de la Croaţia

Lupta cu corupţia, inclusiv condamnarea demnitarilor de rang înalt care au fentat statul, implicarea activă a societăţii civile, dar şi strategiile de informare a oamenilor simpli despre UE. Sunt doar câteva exemple pe care am putea să le luăm de la noii cetăţeni europeni

O ţară cândva autoritară, afectată de conflicte, în care mişunau în voie criminalii de război, unde corupţia economică şi politică persistă încă, monopolurile de stat au rămas intacte, iar rata şomajului printre tineri depăşeşte 40%. Aşa a descris noul stat UE, pe blogul de pe „New York Times“, Alan Riley, profesor la Facultatea de Drept a Universităţii City din Londra.

„În ciuda faptului că această ţară a depus eforturi substanţiale pentru depăşirea războiului şi a autoritarismului, există motive convingătoare pentru care primirea ei în UE poate fi considerată drept prematură. Corupţia economică şi politică persistă, iar justiţia din Croaţia deseori arată o atitudine relaxată faţă de aceste procese. Cea mai mare ameninţare constă în punctele economice slabe, care îngreunează capacitatea Zagrebului de a susţine controversata agendă de reforme europene“, argumentează specialistul.

Germania şi Austria pe post de lobbişti

Chiar şi aşa, cel de-al 28-lea stat-membru al Uniunii Europene a avut doi susţinători de marcă - Germania şi Austria - , de care e legată istoric şi economic, care au făcut un lobby agresiv pentru includerea Croaţiei în spaţiul comunitar. Acum tinerilor profesionişti de la Zagreb, care promit să schimbe ţara, nu le rămâne decât să întărească economia fragilă, să optimizeze  justiţia şi statul de drept, să continue să combată coruţia, mai notează profesorul Alan Riley.

„Aderarea croaţiei înseamnă că uşile sunt deschise“

Am încercat să aflăm de la experţii moldoveni şi croaţi ce putem învăţa din experienţa celui de-al doilea stat din fosta Iugoslavie care a aderat la UE. „Aderarea Croaţiei înseamnă că uşile UE sunt deschise, iar Moldova trebuie să aibă răbdare pentru că apar evenimente care schimbă circumstanţele. Până la urmă, Croaţia şi alte ţări din Balcanii de Vest au primit o perspectivă de aderare în urma unor evenimente politice. De ce să nu se întâmple aşa şi cu Moldova?“, se întreabă Cristian Ghinea, directorul Centrului Român pentru Politici Europene.

Aceasta însă presupune să ne facem bine temele de acasă. „Croaţia este o ţară relativ bogată, situată într-o zonă geografică privilegiată. Intră într-un fel în sfera de influenţă a Germaniei, cu toate astea negocierile de aderare au durat destul de mult“, adaugă expertul. „Am vorbit cu oficiali croaţi, la începutul anilor 2000, care se aşteptau să intre în UE în 2006-2009. Nu s-a întâmplat din cauză că nu au îndeplinit nişte condiţii, în acest caz era vorba de criminalii de război, pe care nu voiau să-i predea etc. Sunt nişte reguli ce trebuie respectate“, susţine Ghinea. Tot el afirmă că Guvernul moldovean trebuie să se uite foarte atent la condiţiile UE. „Mă refer mai ales la politicile în combaterea corupţiei, la cele de întărire a statului de drept, astfel încât legile care se negociază să fie aplicate“, mai spune directorul Centrului Român pentru Politici Europene.

Condamnarea fostului premier, un element-cheie

Experţii susţin că Moldova are de învăţat mai multe de la croaţi, iar prima lecţie este lupta cu corupţia. „Fostul premier croat Ivo Sanader a fost judecat în trei procese de corupţie şi în unul a fost condamat la închisoare pentru luare de mită. Este un caz relevant pentru societate. Aceasta înseamnă că s-a ajuns la o maturitate atât politică, dar şi instituţională“, punctează Victoria Bucătaru, expert în cadrul Asociaţiei de Politică Externă.

Şi la capitolul antidiscriminare putem învăţa de croaţi, care, în pofida protestelor, au reuşit să adopte legea. „Fiind o ţară foarte religioasă, autorităţile au reuşit să stabilească un dialog cu organizaţiile nonguvernamentale, cât şi cu Biserica. S-au întâlnit la mese rotunde, la care au discutat toate prevederile legii şi toată lumea a fost mulţumită. Şi noi trebuie să informăm societate, pentru că ea nu se referă doar la minorităţile sexuale“, susţine comentatoarea.

Am putea schimba şi mai mult atitudinea Uniunii Europene faţă de Republicii Moldova cu o societate civilă mai activă. Spre exemplu, ONG-urile croate au creat Platforma 112, în care au adunat toate promisiunile electorale ale politicienilor şi au monitorizau cum s-au ţinut de cuvânt.

N-avem o strategie de informare a cetăţenilor

Totodată, experţii susţin că ne lipseşte şi o strategie de informare a cetăţenilor despre Uniunea Europeană. „Faptul că promovăm imaginea noastră în exterior şi încercăm să avem susţinerea partenerilor externi nu este suficient. Trebuie să avem mai întâi susţinerea partenerilor interni, adică a cetăţenilor. Ei sunt beneficiarii finali ai procesului de integrare europeană, trebuie să ştie în ce mediu vor trăi, care sunt regulile“, mai adaugă Victoria Bucătaru.

Croaţia pe scurt

CAPITALA: Zagreb

POPULAŢIA: 4,29 milioane de locuitori, majoritatea croaţi (89,6%) şi romano-catolici (88%)

SUPRAFAŢA: 56.594 km²

ISTORIE: Între secolele V-VII, „croaţii albi“ s-au stabilit în Croaţia actuală. La sfârşitul secolului al IX-lea, erau organizaţi în două ducate. Tomislav a devenit primul rege în 925, ridicând Croaţia la rang de regat. Regatul Croaţiei şi-a păstrat suveranitatea aproape două veacuri. Ulterior a intrat într-o uniune personală cu Ungaria. În 1527, în faţa cuceririi otomane, parlamentul croat l-a ales pe Ferdinand I din Casa de Habsburg pe tronul croat. În 1918, după Primul Război Mondial, Croaţia a fost pentru scurt timp inclusă în Statul Slovenilor, Croaţilor şi Sârbilor care şi-a declarat independenţa faţă de Austro-Ungaria şi a co-fondat apoi Regatul Iugoslaviei. Îşi declară independenţa în 1991, iar războiul de independenţă durează patru ani.

GEOGRAFIE: Este a 127-a ţară din lume ca mărime. Altitudinea variază de la nivelul Mării Adriatice până la munţii Alpilor Dinarici cu cel mai înalt punct în vârful Dinara la 1.831 metri, la frontiera cu Bosnia şi Herţegovina. Croaţia insulară conţine peste o mie de insule şi insuliţe de diverse dimensiuni, dintre care 48 sunt locuite permanent.

„Reformele au avut întotdeauna parte de rezistenţă“

Munir Podumljak (foto), directorul executiv al Parteneriatului ONG-urilor pentru Dezvoltare Socială, care lucrează mai bine de zece ani în domeniul anticorupţiei, a vorbit pentru „Adevărul“ despre provocările Croaţiei.

„Adevărul“: Ce credeţi că a favorizat aderarea Croaţiei la UE?

Munir Podumljak: După războaiele din Balcani din anii ’90, căderea regimului Tudjman şi crearea primului guvern de coaliţie în 2000, Croaţia a început un proces strategic şi intensiv de democratizare, schimbând structura de guvernare de la una de război în una civilă şi democratică. Printre primele decizii strategice ale noului guvern a fost integrarea societăţii croate în comunitatea internaţională, de exemplu aderarea la NATO şi la UE. În 2001, Croaţia a semnat Acordul de stabilizare şi de aderare cu UE şi a început procesul de reformare. Deşi poate părea uşor şi logic, aceste reforme au avut întotdeauna parte de rezistenţă.

Unele voci susţin că decizia UE s-a datorat, în mare parte, sprijinului din partea Germaniei?

Fără îndoială, Germania e unul dintre cei mai puternici susţinători ai Croaţiei încă de la independenţa ţării noastre. A fost unul dintre primii investitorii străini. Aici trebuie să amintim şi de numărul mare de emigranţi croaţi din Germania, care s-au integrat bine în acea societate. Germania a fost numită unul dintre avocaţii noştri, dar lucrurile nu sunt atât de simple. Croaţia se află într-o regiune cu potenţial de instabilitate, ce poate fi gestionată prin aderarea la UE şi distribuţia puterii. Strategic e un stat cu porturile din sudul Uniunii Europene şi ar fi logic ca teritoriul UE să fie integrat, fără „pete negre“. Cred că aceşti factori au contribuit mai mult decât susţinerea Germaniei. Nu trebuie să uităm nici de ceilalţi susţinători: Statele Unite ale Americii, Vatican, Italia, Austria etc.

Cât de importantă a fost condamnarea fostului premier Ivo Sanader pentru procesul de integrare?

Este un aspect destul de controversat. De la începutul negocierilor (2005-2011), având la bază experienţele României şi Bulgariei, aderarea Croaţiei a fost condiţionată. În etapa a doua a negocierilor (2008-2009), UE a stabilit ca statul să ia măsuri de luptă împotriva corupţiei prin arestări şi dosare penale „la nivel înalt“. Aceasta a dus la urmărirea şi reţinerea miniştrilor, inclusiv al fostului premier Ivo Sanader. Paradoxul acestui proces este că, de fapt, primele arestări au avut loc în perioada lui Sanader. Niciuna dintre sentinţele pe numele lui Sanader, emise până în acum, nu este definitivă şi mai e în procedura de recurs, aşa că rămâne de văzut cum se va termina. Cred că nu există nicio dovadă că Sanader a fost „cea mai puternică“ persoana în peisajul corupţiei din Croaţia. Acţiunile sale fac parte dintr-o schemă mai mare, în care sunt implicate mai multe persoane, întreprinderi, mass-media şi alte organizaţii.

Cum a reacţionat societatea la acest verdict?

Arestarea şi condamnarea fostului premier au produs o euforie şi sper că este punctul de cotitură pentru societatea croată în ceea ce priveşte statul de drept şi lupta cu corupţia. Cu toate acestea, cetăţenii au înţeles că acest caz a reuşit să „impresioneze“ comunitatea internaţională.

Ce ar putea învăţa Republica Moldova de la Croaţia?

Cheia aderării este stabilirea clară a obiectivelor politice, economice şi administrative şi utilizarea asistenţei UE în scopul atingerii acestora. Multe ţări şi elite politice „pretind“ că vor reforme, dar obiectivul principal e să-şi „păstreze influenţa“ în timpul procesului de reformare. O astfel de atitudine duce la o aderare care se bazează pe PR. Unele ţări investesc mulţi bani în crearea impresiilor bune vizavi de reforme, când de fapt ar trebui să se pună accent pe reforme concrete.

Asta s-a întâmplat şi în cazul Croaţiei? Anterior s-a vorbit despre faptul că au fost folosiţi bani ilegali pentru lobby la Bruxelles.

Croaţii nu sunt afectaţi de faptul că aceşti bani au fost legali sau ilegali, ci că în loc să se concentreze asupra acţiunilor s-a făcut mult PR. Reformele au eşuat, iar aceasta se va vedea pe parcurs, la mai multe capitole ce ţin de obligaţiile de aderarea ale Croaţiei. Problema banilor ilegali, care ar fi fost utilizaţi în scopul influenţării deciziilor, ţine de Uniunea Europeană. Din păcate, UE nu are o instituţie autorizată să abordeze aceste probleme şi acesta este unul dintre cele mai slabe puncte ale UE.

„S-au făcut prea puţine în domeniul economic“
Potrivit specialistului, un eşec important al autorităţilor croate e că lipsa de strategie în economie. „S-au făcut prea puţine pentru pregătirea comunităţii de afaceri pentru concurenţă din UE şi de aceea riscurile economice ar putea fi mai mari decât oportunităţile“, susţine Munir Podumljak. „Procesul de aderare la UE oferă cele mai mari şanse de reformă inventate vreodată în istoria omenirii. Cu toate acestea, aduce rezultate doar dacă există obiective strategice clare“, mai adaugă expertul croat.