Mai exact, deputaţii Socialişti, cei din grupul Pentru Moldova şi cei din Partidul Şor au votat, în două lecturi, pentru transferarea Serviciului de Informaţii şi Securitate din subordinea Preşedinţiei, în subordinea Parlamentului.
„Dacă într-adevăr legea care ţine de resubordonarea SIS a fost votată în două lecturi (deşi îmi e greu să cred asta!), mâine la 8.00 la Curtea Constituţională va fi depusă sesizarea pentru 1) suspendarea acţiunii legii şi 2) declararea neconstituţionalităţii acesteia”, a scris Sergiu Litvinenco pe Facebook.
PAS şi Platforma DA îl acuză pe Igor Dodon de uzurparea puterii de stat şi susţin că în Parlament există o majoritate parlamentară nouă, controlată de Igor Dodon şi formată din deputaţii socialişti, cei ai Partidului Şor şi cei din grupul Pentru Moldova.
Procesul de votare al noii majorităţi parlamentare a avut loc în contextul blocării tribunei parlamentare de către deputaţii din Platforma DA şi cei din PAS, dar şi pe fundalul scandărilor şi fluierăturilor. De asemenea, şedinţa Parlamentului a fost întreruptă de trei ori din această cauză, iar deputaţii s-au îmbrâncit în cateva rânduri. Cei din PAS şi Platforma DA au încercat cu vehemenţă să oprească votul majorităţii parlamentare, pe care îl consideră neconstituţional.
Totul s-a petrecut pe fundalul protestelor din faţa Parlamentului, organizate de Maia Sandu, unde sute de oameni au cerut alegeri anticipate şi ca deputaţii lui Igor Dodon să nu voteze pentru reducerea atribuţiilor preşedintelui ţării.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate