Limba română – unica stăpână

Pe 5 decembrie s-au împlinit doi ani de când româna a fost recunoscută drept limbă oficială de către Curtea Constituţională a Republicii Moldova. Însă acea decizie istorică şi curajoasă a cinci judecători (al 6-lea a avut opinie separată) nu poate înlătura prejudecăţile unei societăţi cuprinse de angoasă şi nici nu poate modifica aberaţiile inserate şi, ulterior, păstrate în textul legii supreme de o clasă politică neputinciosă.

Totodată, magistraţii nu şi-au propus să substituie forul academic (deşi majoritatea lor fac parte din acesta), ci doar au repus în drepturi Declaraţia de Independenţă, în care este consfinţită limba română ca fiind cea oficială. Acest act de restabilire a adevărului ştiinţific a fost primit cu jubilaţie de partea sănătoasă a populaţiei, dar cu profundă obstinaţie de către apologeţii moldovenismului primitiv. Pretinşii „statalişti” au fost prinşi cu mâţa în sac, s-au demascat şi au căzut în derizoriu, fiindcă desconsiderarea Hotărârii Curţii înseamnă contestarea însăşi a certificatului de naştere al Republicii Moldova. E ca şi cum un părinte şi-ar renega propriul copil.

Nu în ultimul rând, judecătorii constituţionali au creat un precedent extrem de benefic, aşezând lucrurile la locul lor şi dând importanţa cuvenită evenimentelor de la sfârşitul anilor ’80 – începutul celor ’90. Au stabilit cu exactitate punctul de pornire şi întreaga menire a acestui stat: de a pregăti inevitabila (re)Unire cu România. Şi asta fiindcă în textul imuabil al Declaraţiei de Independenţă se condamnă rapturile teritoriale ale Basarabiei, se declară nul Pactul Molotov-Ribbentrop, cerându-se lichidarea consecinţelor sale politico-juridice, şi se consfinţeşte dreptul cetăţenilor moldoveni de a-şi decide singuri soarta. Fără tăgadă, dar şi fără bravadă, o mână de oameni au reamintit jertfa sutelor de mii de participanţi la Marile Adunări Naţionale şi au reconfirmat originea noastră românească.

Astăzi, mai mult ca niciodată, avem nevoie de asemenea caractere, nu de caricaturi efemere. Persoane cu verticalitate, cu conştiinţa naţională nealterată, cu discernământ şi dragoste faţă de acest mult-pătimit pământ. Domnule preşedinte Timofti, nu puteţi identifica un candidat la funcţia de prim-ministru? Vă cramponaţi de mendrele partidelor şi aşteptaţi plămădirea încă a unei alianţe şi a unui nou guvern de sacrificiu? Sunteţi într-atât de docil unor dobitoace politice? Luaţi hăţurile în mână şi propuneţi pe cineva cu vână! Verzii vor un tehnocrat? Perfect, aveţi cel puţin 4 variante. Să vedem atunci cine face clăbuci la gură. Dacă tot sunteţi pe final de mandat şi oricum veţi fi blamat din cauza percepţiilor noastre patriarhale, potrivit cărora şeful statului e vinovat şi de problemele satului, daţi dovadă că sunteţi preşedinte şi nu o raţă mută împăiată, cum vă zic socialiştii de fiecare dată. Ce folos că aţi apărat limba română la Consiliul Europei, dacă nu o faceţi să redevină stăpână la ea acasă?

În definitiv, pot să vorbesc doar la superlativ despre gestul judecătorilor constituţionali de acum doi ani. A fost unica dată când mândria m-a cuprins ca o fată. Când nu am regretat că m-am născut şi am fost crescut într-un colţ de ţară furată. Deci se poate, dragă frate, să revenim la normalitate. Dar pentru asta nu trebuie decât să avem oameni potriviţi la locul potrivit. Şi neamul nostru va fi unit în cuget, în simţire, aşa cum e şi în graiul vorbit.