Lucian Boia şi Basarabia, între confuzii şi incoerenţe. Zinaida Greceanîi şi proiectul sovietic

În recentul volum ”Cum s-a românizat România”, Lucian Boia dedică trei pagini chestiunii basarabene, pe un ton definitiv care nu lasă loc pentru alte păreri. Însă sentinţele lui Lucian Boia au fundamente greşite şi efecte colaterale în contextul confruntărilor politice din Chişinău.

Cartea lui Lucian Boia este o critică a procesului de ”românizare” a statului România de-a lungul secolelor XIX – XX, constatând reducerea numerică a minorităţilor naţionale şi eforturile de impunere a unei identităţi naţionale române. Demersul porneşte de la premisa la modă în prezent că identitatea naţională este o construcţie artificială, asumată de o organizaţie statală, iar proiectul naţional românesc este prezentat drept o evoluţie negativă.

O experienţă comună

Aici este necesară o precizare: toate ţările europene au trecut prin procese asemănătoare în secolele XIX-XX, cu intensităţi şi viteze diferite. România nu este un caz excepţional, nu a avut parte de o evoluţie diferită – pur şi simplu s-a încadrat în măsura posibilităţilor sale în curentele politice şi de idei ale epocii. Toate concepţiile şi acţiunile statului român prezentate de Lucian Boia într-o lumină negativă atunci când este vorba de România au fost prezente şi au avut efecte asemănătoare în toate ţările europene. Nu doar România s-a ”românizat” - Bulgaria s-a ”bulgarizat”, Ungaria s-a ”ungarizat”, Grecia s-a ”grecizat” fiind folosite aceleaşi concepţii şi metode, asta pentru a aminti de vecinii noştri. În Occident intensitatea clădirii naţiunilor a fost mult mai ridicată. Franţa este adesea prezentată drept sursa ”naţiunii civice”, naţiunea în care etnia nu are importanţă, vorbindu-se prea puţin de giganticul efort al Parisului de a-şi impune dialectul în tot restul ţării, în condiţiile în care în provincii precum Bretania era vorbită o limbă total diferită. În realitate, în Franţa de după revoluţia iacobină nu a avut loc un proces de clădire a unei naţiuni civice, ci o uriaşă operaţiune de asimilare etnică. Dar despre aceste lucruri se vorbeşte mai puţin.

Problema este că oamenii din secolul al XIX-lea, indiferent că vorbim de englezi, unguri sau români, pur şi simplu nu aveau de unde să ştie de teoriile politice de la începutul secolului al XXI-lea. Astfel că nu îi putem judeca după standardele teoriilor predate în facultăţile de ştiinţe politice din ziua de azi.

Români sau moldoveni?

Teza lui Lucian Boia referitoare la Basarabia este simplă: vorbitorii de limbă română din Basarabia nu sunt români din punct de vedere al naţiunii politice deoarece nu au participat la procesul de clădire a naţiunii române din secolul al XIX lea, iar în prezent sunt în măsură să opteze pentru identitatea naţională moldovenească. Simplificând lucrurile, Boia spune că etnia este un dat natural a cărei principală caracteristică este limba, în vreme ce naţiunea este o construcţie politico-ideologică.

Boia admite că Basarabia a fost supusă unei politici de rusificare vreme de aproape două secole însă susţine că ”Rezultatul e cel care e. Nu se poate schimba istoria, oricât a fost ea de nedreaptă sau de neconvenabilă, pentru unii ori pentru alţii”.

Rămânând în cadrele ipotezelor lui Boia putem spune că la 1812 nu exista o naţiune politică română, ci doar o masă etnică românească răspândită în mai multe state. O parte s-a încadrat în curentul clădirii unei naţiuni politice române conform doctrinelor vremii, partea dintre Prut şi Nistru nu a participat la acest proces.

Lucian Boia greşeşte când spune că românii transilvăneni au păstrat legături cu românii din Vechiul Regat, în vreme ce românii basarabeni nu au putut trece Prutul sub nici o formă. Sunt puţin cercetate legăturile dintre Iaşi şi Chişinău din acele vremuri, însă câteva lucruri sunt destul de clare. Aşa cum ardeleni precum Octavian Goga sau Liviu Rebreanu au trecut munţii, la fel Constantin Stere şi Bogdan Petriceicu Haşdeu au trecut Prutul. Cercurile antisemite de la Iaşi de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea s-au aflat sub influenţa directă a Sutelor Negre de la Chişinău (unde ar trebui să nu uităm că au fost publicate pentru prima oară Protocoalele Înţelepţilor Sionului), iar Răscoala de la 1907 a fost o operaţiune clasică de subminare a statului român pornită de Imperiul Ţarist de la Chişinău.

Acceptăm proiectul sovietic?

Abia după 1918, când proiectul naţional românesc a ajuns la maturitate a fost declanşată de Uniunea Sovietică o amplă operaţiune de clădire a unei naţiuni moldoveneşti – nu doar civice, ci mai ales etnice. A fost inventată o limbă moldovenească diferită de limba română în ideea de a produce o ruptură totală. Proiectul a continuat pe tot parcursul secolului al XX-lea – şi este cât se poate de activ şi în ziua de azi, de-a lungul aceloraşi linii directoare. Eşecul proiectului sovietic se datorează în mare măsură unităţii limbii române – până la urmă sovieticii au trebuit să accepte la Chişinău folosirea limbii române literare, scrisă cu alfabet chirilic.

Întrebarea care se impune este dacă românii ar trebui să accepte proiectul sovietic? Cel puţin asta ne sugerează Lucian Boia: ce s-a întâmplat s-a întâmplat şi nu mai putem schimba nimic! Însă de ce ar fi mai legitim proiectul etniei moldoveneşti faţă de etnia română? Ar fi fost frumos ca artizanii sovietici să aibă aceeaşi atitudine, să constate cu resemnare existenţa românilor în Basarabia şi să ridice din umeri a neputinţă. Doar că sovieticii au făcut altceva: au adunat toţi oamenii care reprezentau fermentul identităţii române între Prut şi Nistru după care pe unii i-au împuşcat, iar pe ceilalţi i-au exilat în Siberia. Într-un timp extrem de scurt au decerebrat societatea dintre Prut şi Nistru, după care au implantat un nou sistem nervos, construit în laboratoarele sovietice. Este reversibil un astfel de proces? În primul rând trebuie spus că a fost unul nereuşit – inventata limbă moldovenească nu a putut fi folosită pentru predarea algebrei, iar rezolvarea a fost găsită prin impunerea limbii ruse şi coborârea limbii române la un rang inferior. Însă identitatea românească nu a putut fi extirpată din Basarabia, ea a revenit periodic la lumină, de cele mai multe ori în lipsa sprijinului de la Bucureşti.

Şi astfel ajungem la o altă eroare a lui Lucian Boia, care susţine că unioniştii sunt mai mulţi la Bucureşti decât la Chişinău. O eroare care dovedeşte necunoaşterea realităţilor din Republica Moldova, unde marşurile unioniştilor adună zeci de mii de oameni – ceea ce nu s-a întâmplat niciodată la Bucureşti.

Manipulare la Chişinău via Bucureşti

Tezele promovate de Lucian Boia sunt preluate cu religiozitate la Chişinău de continuatorii proiectului sovietic al naţiunii moldoveneşti. Însă nu în spiritul discuţiei academice, ci într-o cheie care susţine existenţa unei etnii moldoveneşti. Tezele expuse mai sus intră automat sub sloganul ”românii nu vă vor!”

Teoria moldovenistă constituie unul din pilonii principali ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, partid care a devenit vectorul ideilor Rusiei lui Putin. Pentru socialişti nu există discuţii academice, orice afirmaţie care poate fi deformată în folos propriu – mai ales dacă este venită de la Bucureşti! - va fi deformată la maxim. Subtilităţile diferenţelor dintre identitate etnică şi identitate civică nu fac parte din arsenalul socialiştilor de la Chişinău. Ideile lor sunt simple: limba moldovenească este diferită de limba română, moldovenii sunt diferiţi de români, iar Rusia lui Putin este singura salvare pentru Republica Moldova.

Bătălia de azi

Zilele acestea se duce la Chişinău bătălia electorală pentru Primăria oraşului, bătălie care îi pune faţă în faţă de Dorin Chirtoacă şi Zinaida Greceanîi. O sinteză actuală a istoriei Basrabiei. Liberalul Dorin Chirtoacă este nepotul lui Gheorghe Ghimpu, unul din românii basarabeni care au luptat în perioada sovietică pentru identitatea românească, arestat, condamnat şi deportat. Zinaida Greceanîi provine dintr-o familie de deportaţi din Basarabia imediat după ocupaţia sovietică, însă ea a ales să adopte ideologia impusă de cei care i-au persecutat familia şi să se alăture proiectului moldovenist.

Bătălia electorală din Chişinău concentrează cele două variante de răspuns la întrebarea ce putem face în faţa proiectului moldovenist promovat de sovietici în Basarabia? Îl acceptăm sau nu?