Transnistria vrea să se integreze în Eurasia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o intervenţie pentru portalul prorus regnum.ru, aşa-numitul minister de Externe al Transnistriei, condus de Nina Ştanski, a precizat că nu duce tratative privind aplicarea în regiunea separatistă a prevederilor Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA) dintre Republica Moldova şi UE.

Agenţia Regnum a expediat la 15 aprilie o cerere oficială pe adresa serviciului de presă al aşa-numitului minister al externelor din Transnistria, prin care a rugat să li se prezinte un comentariu oficial pe marginea anunţului făcut de Republica Moldova, precum că Chişinăul şi Tiraspolul organizează un grup de lucru la nivelul instituţiilor guvernamentale, care va realiza un document strategic privind punerea în aplicare a DCFTA pe teritoriul transnistrean.

Regnum a solicitat aşa-numitului minister de externe să răspundă dacă această informaţie este veridică, când vor începe negocierile de rigoare, când este predispus Tiraspolul să discute punerea în aplicare a prevederilor DCFTA pe teritoriul Transnistriei şi dacă punerea în aplicare a acestor prevederi nu va veni în contradicţie cu ideea de integrare euroasitică, pe care autorităţile de la Tiraspol au declarat-o drept idee naţională?

A doua zi, redacţia Regnum a primit răspunsul:

„Ministerul afacerilor externe al RMN a abordat cu mare atenţie nu doar solicitarea Dvs, dar articolul publicat anterior pe site-ul vostru cu titlul „Tiraspolul şi-a schimbat ideea naţională de integrare euroasiatică pe integrarea europeană”.

În articolul postat pe 4 aprilie, autorii Regnum au ajuns la această concluzie, după ce au analizat un comunicat al serviciului de preasă al Ministerului Economiei din Republica Moldova, în care a fost anunţată crearea „unui grup comun de lucru la nivelul instituţiilor guvernamentale privind elaborarea unui document strategic de punere în aplicare a DCFTA pe teritoriul Transnistriei”.  Tiraspolul, dar nici alte organizaţii din stânga NIstrului, nu a avut o reacţie cu privire la acest comunicat, până la răspunsul oferit ageniţiei Regnum.

Aşa-zisul minister de externe transnistrean a răspuns că informaţia privind crearea unui grup comun de lucru nu este veridică. „La o reuniunea comună dintre partea moldovenească şi transnistreană care a avut loc pe 2 aprilie, partea moldovenească a informat-o pe cea transnistreană că în Republica Moldova a fost creat un grup de lucru privind implementarea macanismelor DCFTA în Republica Moldova. Transnistria în repetate rânduri şi-a exprimat atitudinea cu privire la integrarea Republicii Moldova într-un regim nou de comerţ cu UE. Republica Moldova a decis să se integreze în acest regim de comerţ cu UE fără a ţine cont de poziţia Transnistriei. DCFTA aduce riscuri mari pentru economia transnitreană. Poziţia Tiraspolului constă în elaborarea unui mecanism special al relaţiilor comerciale între UE şi Transnistria, în condiţiile existenţei unui acord comercial între UE şi Republica Moldova”, se menţionează în răspunsul Tiraspolului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite