Politică

articolul anterior articolul urmator

Maia Sandu: „Agenda este complexă şi ambiţioasă, iar sprijinul partenerilor de dezvoltare, inclusiv al SUA, ne va fi de un real ajutor”

1
30 Jul 2021 08:52:48
Autor: Iurii Botnarenco
Maia Sandu FOTO IPN
Maia Sandu FOTO IPN

Preşedintele Maia Sandu a participat la o dezbatere dedicată R. Moldova, organizată de German Marshall Fund din SUA  alături de congresmanul David Price, copreşedinte al Grupului de prieteni ai Moldovei în Congresul SUA, şi de George Kent, asistent adjunct al Secretarului de Stat al SUA, Biroul pentru Afaceri Europene şi Euroasiatice din cadrul Departamentului de Stat.

„Am mulţumit participanţilor pentru interesul faţă de ţara noastră şi pentru deschiderea de a ne sprijini la acest început de cale. Le-am vorbit despre reformele pe care urmează să le facă noul Guvern şi despre priorităţile pe termen scurt şi mediu ale ţării”, a spus Maia Sandu.

În cadrul dezbaterii, şefa statului a menţionat că Republica Moldova se află într-un moment istoric pentru dezvoltarea ei de mai departe şi că trebuie să valorificăm la maximum această perioadă.

„Combaterea corupţiei endemice, reforma justiţiei şi a procuraturii, asigurarea integrităţii în sectorul public, dar şi relansarea economiei, revizuirea politicilor agrare şi de mediu, modernizarea sectorului de sănătate şi a educaţiei - toate necesită acţiuni rapide şi hotărâte”, a menţionat Preşedinta Republicii Moldova.

Maia Sandu a subliniat că agenda este complexă şi ambiţioasă, iar sprijinul partenerilor de dezvoltare - inclusiv al Statelor Unite, care de 29 de ani este unul dintre partenerii strategici ai Republicii Moldova - ne va fi de un real ajutor.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

zbucium ion
30.07.2021, 21:18:04

N-au sa vina americanii sa-ti spună sa nu mai imporți gaze de 3 ori mai mult decât consuma R.Moldova fără Transnistria si sa le achiți pe toate 100% pe spinarea nefericitului popor, inclusiv plătind sute de milioane pentru Transnistria. Conectează tata la gazoductul TurkStream fără "scheme", TRANSPARENT, si nu o bagă in datorii, pentru care trebuie sa cedezi Rusia averea națională a R.Moldova. Desigur, dacă nu ești sluga lui Kozak si nu te-ai angajat sa plătești "bir" ("kuliok") pentru loialitatea Moscovei de a fi PAS la guvernare.

-18 (18 voturi)
Modifică Setările