Maia Sandu, despre iniţiativa Guvernului de a plafona taxele locale: „Este nedrept şi incorect”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ales, Maia Sandu, a declarat că este împotriva iniţiativei Guvernului de a plafona taxele locale. Ea a precizat că primarii protestează pe bună dreptate faţă de această iniţiativă.

Maia Sandu a afirmat că decizia de plafonare a taxelor locale este una netranparentă, nedreaptă şi incorectă. Preşedintele ales consideră că aleşii locali şi aşa au atribuţii limitate şi că nu este cazul ca aceştia să fie lipsit şi de dreptul de a stabili taxele locale.

De partea cealaltă, prim-ministrul Ion Chicu susţine că oamenii de afaceri sprijină această idee. Prim-ministrul a precizat că această măsură a fost necesară pentru a oferi „o predictibilitate pentru investitori”. El susţine că investitorii suţin această iniţiativă a Guvernului.

„Investitorul când vine să construiască o fabrică sau ceva pe cele platforme industriale, pe care noi le dezvoltăm în teritoriu, ei vor să ştie care vor fi taxele locale anul acesta cu primarul acesta, el vrea să ştie care vor fi taxele locale pentru anii următori. De aceea, noi am venit cu această propunere”, a afirmat Ion Chicu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite