Politică

articolul anterior articolul urmator

Maia Sandu va efectua o vizită în Austria

0
18 Oct 2021 17:58:51
Autor: Iurii Botnarenco

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua în zilele de 21-22 octombrie o vizită oficială la Viena, la invitaţia omologului său austriac. Pe 21 octombrie, Maia Sandu va avea o întrevedere cu preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, după care cei doi lideri vor susţine o conferinţă de presă comună.

Maia Sandu va avea mai multe întâlniri cu oficiali austrieci, inclusiv cu Werner Kogler, viceprim-ministru; Doris Bures, vicepreşedinte al Parlamentului; Michael Linhart, ministru Federal al Afacerilor Europene şi Internaţionale. La fel, şefa statului se va întâlni cu Helga Schmid, Secretarul General al OSCE. Joi seara, doamna Maia Sandu va avea o discuţie cu reprezentanţii diasporei moldoveneşti în Austria.

În Austria, şefa statului va fi însoţită de Cristina Gherasimov, Secretar General al Preşedinţiei, şi Veaceslav Negruţa, consilier prezidenţial în domeniul economic. Din delegaţia oficială mai fac parte ministrul Economiei, Sergiu Gaibu şi cel al Mediului, Iuliana Cantaragiu; deputaţii Radu Marian, membru al Comisiei parlamentare Economie, Buget şi Finanţe, şi Adrian Belîi, preşedintele Grupului de prietenie Moldova-Austria; şi Stelian Manic, directorul Agenţiei pentru Investiţii. Membrii delegaţiei vor avea întâlniri pe subiecte importante pentru agenda ţării la Camera de Comerţ din Austria şi la Secretariatul Comunităţii Energetice, şi vor întreprinde o vizită la Centrul de incinerare a deşeurilor din Spittelau.

 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările