Maia Sandu: „Este clar pentru toţi. Dodon şi Lupu sunt nişte laşi” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhiva Adevărul
FOTO arhiva Adevărul

Candidatul comun al PAS, PLDM şi PPDA la funcţia de preşedinte al ţării, Maia Sandu, a declarat că Igor Dodon şi Marian Lupu sunt nişte laşi. Asta, după ce niciunul nu a venit la dezbaterea electorală organizată de ProTV Chişinău. Ambii au preferat în schimb să trimită reprezentanţii lor, democratul Sergiu Sîrbu şi socialistul Ion Ceban.

Este clar pentru toţi. Dodon şi Lupu sînt nişte laşi. Au trimis, în locul lor, la dezbaterea de astăzi, doi soldăţei care s-au întrecut la spus minciuni. Dacă şefii lor, Dodon şi Lupu, se tem de mine şi se tem să vorbească în faţa propriului popor, cum ar putea să-l reprezinte?”, a scris Sandu pe pagina sa de Facebook după încheierea dezbaterii.

Dezbaterea dintre cei trei a fost destul de incinsă, mai ales că atât socialiştii, cât şi Maia Sandu, se învinuiau reciproc până acum, că sunt oamenii lui Vlad Plahotniuc, iar aici, trebuiau să demonstreze publicului că nici unul nici altul nu are tangenţe cu acesta.

Consilierul PSRM Ion Ceban a învinuit-o pe Sandu că, atunci când era membră a Guvernului ar fi contribuit la concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău şi a facilitat devalizarea Băncii de Economii. De asemenea, Ceban i-a amintit preşedintelui PAS că anterior ea a fost membră a PLDM, condus de Vlad Filat. 

Socialistul a încercat să o provoace pe Sandu şi a întrebat-o pe finalul dezbaterilor, dacă ea ar vota pentru Unirea cu România, în replică, aceasta a spus că se va supune voinţei poporului.

La rândul ei, Maia Sandu a acuzat socialiştii de faptul că Ilan Şor a finanţat campania electorală a PSRM. Totodată, Sandu a făcut referire la investigaţia RISE Moldova despre banii socialiştilor din Bahamas, dar şi despre provinienţa celor 27 de milioane de lei cheltuiţi de PSRM în campania electorală pentru alegerile locale.

„Dodon nu are plan, Dodon are scheme pentru această ţară. Schemele acestea le vedem de la 2005 încoace de când a fost ministru al Economiei, de atunci de când a vândut lui Plahotniuc hotelul Codru”, a afirmat Sandu.

De partea cealaltă, vicepreşedintele PDM, Sergiu Sîrbu, avea rolul de al ridica în slăvi pe candidatul lor la prezidenţiale, Marian Lupu, şi aducea învinuiri ambilor contracandidaţi, cele mai dese fiind legate de faptul că au distrus ţara, iar guvernarea democraţilor readuce lucrurile la normalitate şi stabilitate.

„Să scoatem Republica Moldova din acea mocirlă care până în anul 2015, cu ajutorul foştilor colegi, care ne-au creat crize interminabile, şi au adus ţara în astfel de stare din care de 8-9 luni Guvernul Filip încearcă să o scoată”, a declarat Sîrbu.

Democratul a făcut aluzie la faptul că Maia Sandu ar fi succesoarea lui Vlad Filat şi chiar a întrebat-o dacă l-ar graţia pe acesta, din postura de preşedinte.

„Pe lângă Filat trebui să staţi toţi voi. Nu voi graţia pe nimeni. Am să numesc un procuror care va pune în închisoare pe toţi voi hoţii”, a replicat Maia Sandu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite