Politică

articolul anterior articolul urmator

Maia Sandu i-a adresat un mesaj de felicitare lui Joe Biden

0
21 Jan 2021 08:59:08
Autor: Iurii Botnarenco

Preşedinta Maia Sandu i-a adresat un mesaj de felicitare preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, cu ocazia învestirii în funcţie, transmite IPN.

„Îmi exprim, în numele meu şi al poporului Republicii Moldova, speranţa că Statele Unite vor rămâne un prieten şi un partener apropiat al Republicii Moldova, astfel încât să dezvoltăm cu succes atât cooperarea politică şi economică dintre ţările noastre, cât şi relaţiile interumane”, menţionează şefa statului.

La două luni şi jumătate de la alegerile prezidenţiale, Joe Biden a depus miercuri jurământul în calitate de preşedinte al SUA. El este al 46-lea preşedinte al statului american.

Ambasada SUA la Chişinău precizează că la fiecare patru ani, pe 20 ianuarie, la Washington, preşedintele american este învestit în funcţie în faţa unui public numeros. Totuşi, la ceremonia de miercuri, în loc de spectatori, la National Mall au fluturat mii de drapele americane. Autorităţile au redus evenimentele publice pentru a evita răspândirea coronavirusului.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările