Maia Sandu: Moldova are un sector de apărare destul de slab, care trebuie fortificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu

Moldova este o ţară neutră şi paşnică, care nu vrea să atenteze la suveranitatea altei ţări. În acelaşi timp, are un sector de apărare destul de slab, care trebuie fortificat şi consolidat. A declarat preşedinta Maia Sandu pentru presă în contextul în care ministra britanică de externe, Liz Truss, a spus că Marea Britanie vrea să trimită armament modern în Moldova pentru a o proteja de ameninţarea invaziei Rusiei, transmite IPN.

Şefa statului a menţionat că nu a avut discuţii concrete la acest subiect, dar a văzut informaţiile în presă. „Ştiţi că primim asistenţă din partea Uniunii Europene prin aşa-numita „Iniţiativă de pace” şi în discuţiile cu conducerea Armatei o să vedem dacă sunt alte necesităţi pe care am putea să le satisfacem din aceste ajutoare”, a mai spus Maia Sandu.

Citată de presa străină, ministrul britanic de externe, Liz Truss, a menţionat că Moldova ar trebui să fie „echipată conform standardului NATO” pentru a o ajuta să se protejeze împotriva ameninţării unei invazii ruse. Potrivit ei, au fost în desfăşurare discuţii cu aliaţii despre cum să ajute naţiunile mai mici să se apere.

Ca urmare, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău a precizat că cooperarea Republicii Moldova cu NATO se desfăşoară în cadrul Parteneriatului pentru Pace, principalul instrument al acestei cooperări fiind Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP). Unul din elementele centrale ale acestui parteneriat ţine de importanţa respectării principiului neutralităţii constituţionale a Moldovei de către toţi actorii vizaţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite