Maia Sandu: „Numirea unui procuror general agreat de Plahotniuc a fost parte a înţelegerii care i-a adus lui Dodon sprijinul PD”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Preşedintele PAS, Maia Sandu, a declarat într-o postare pe Facebook joi, 8 decembrie, că Igor Dodon minte atunci când spune că, dacă i-ar fi fost validat mandatul de preşedinte, el ar fi respins candidatura lui Eduard Harunjen în funcţia de procuror general.

„Până în ultima clipă am sperat că Preşedintele Timofti nu va ceda definitiv mofturilor lui Plahotniuc. M-am înşelat. Acesta a semnat, în mare grabă şi pe furiş, decretul de numire a lui Harunjen în funcţia de Procuror General.

Pe de altă parte, această găselniţă îi pică bine şi lui Dodon. După ce timp de trei săptămâni nu a scos niciun cuvânt despre corupţie şi despre „coordonatorul” acesteia (se teme în continuare să-i zică pe nume), Dodon şi-a amintit abia ieri de numirea Procurorului General. Acum vrea să-l creadă cineva că intenţiona să respingă candidatura lui Harunjen. Este foarte clar pentru toţi că numirea unui procuror general agreat de Plahotniuc a fost parte a înţelegerii care i-a adus lui Dodon sprijinul PD-ului şi a instituţiilor statului în aceste alegeri. Un spectacol prost, jucat de un actor prost”, adirmă Sandu.

Amintim că joi, 8 decembrie, preşedintele Timofti a semnat decretul privind numirea în funcţia de procuror general a lui Eduard Harunjen. Acest fapt l-a nemulţumit pe Igor Dodon care menţiona că nu-l susţine pe Harunjen, iar dacă Timofti va semna decretul, va fi o acţiune ilegală. Dodon i-a învinuit pe Năstase şi Sandu că fac jocul guvernării prin faptul că depun contestaţii în instanţele judecătoreşti, astfel ca validarea mandatului său de şef de stat să fie întârziată, iar el să nu poată să se opună deciziilor guvernării.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite