Maia Sandu: Plahotniuc şi Dodon pregătesc o coaliţie după parlamentare. Există pericolul ca ţara să cadă sub o influenţă şi mai mare a Kremlinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lidera Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, afirmă că democraţii şi socialiştii pregătesc o coaliţie de guvernare după alegerile parlamentare din Republica Moldova. În opinia ei, în această situaţie există un pericol real ca ţara să cadă sub o influenţă şi mai mare a Kremlinului.

„Credem noi şi vedem suficiente semne că Plahoniuc cu Dodon pregătesc împreună o coaliţie după aceste parlamentare. Noi, cei care ţinem la parcursul european al Republicii Moldova, cei care credem în democraţie, evident că vom face tot posibilul şi ne vom coaliza – partidele autentic proeuropene, membrii ai societăţii civile, oameni care se bucură de încrederea cetăţenilor – să venim cu o listă naţională care ar putea să mobilizeze votul electoratului proeuropean”, a declarat Maia Sandu într-un interviu pentru contributors.ro.

Preşedina PAS susţine că scopul formaţiunii sale este să câştige alegerile, pentru a salva „procesul democratic în Republica Moldova, pentru că este un mare pericol ca ţara să fie atrasă într-o dictatură şi să cadă sub o influenţă şi mai mare a Kremlinului, dacă nu îmbunătăţim semnificativ actul guvernării, dacă nu reuşim să aducem în fruntea ţării oameni responsabili care, şi în vorbe, dar şi în fapte să demonstreze aderenţă la valorile europene şi să demonstreze ce înseamnă guvernare responsabilă în interesul cetăţeanului”.

„Dacă vedeţi ce se întâmplă pe segmentul partidelor proruse, în special al socialiştilor, ei se bucură de democraţie deplină. Nimeni nu-i împiedică să crească, să-şi creeze organizaţii, să-şi promoveze partidul şi dezideratele acestui partid. Dacă vă uitaţi pe segmental proeuropean, aici parcă suntem într-o cu totul altă ţară. Noi suntem hărţuiţi, oamenilor li se deschid dosare penale, oamenii sunt daţi afară de la lucru, în special, dacă sunt angajaţi în sectorul public, cei care au mici afaceri îşi pierd afacerile pentru că Partidul Democrat a ţintit acest segment şi încearcă să lichideze orice opoziţie”, a subliniat Maia Sandu.

Ea a accentuat că „presa controlată, presa oligarhică, deţine o pondere foarte mare, în jur de 70-75 de procente”. 

„Minciuna este principalul instrument pe care il folosesc, minciuna si propaganda la rând cu propaganda de la Kremlin. Trebuie să ţinem cont de toate aceste lucruri astfel încât să nu oferim suficient timp acestei guvernări să încerce să intimideze candidaţii noştri, dar în acelaşi timp să reuşim să-i promovăm, să-i cunoască cetăţenii, credem noi că am ales momentul potrivit. Peste câteva sâptâmăni vom face această lansare”, a adăugat lidera PAS.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite