Maia Sandu ar putea candida la prezidenţialele din 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate, fosta prim-ministră Maia Sandu susţine că va candida la prezidenţialele de anul viitor, dacă se va ajunge la această decizie în interiorul blocului ACUM. Totuşi, politiciana spune că subiectul nu a fost discutat încă în cadrul Partidului Acţiune şi Solidaritate şi, respectiv, nu există o decizie pe chestiunea respectivă, transmite IPN.

Maia Sandu spune că ar fi oportun ca blocul ACUM să aibă un candidat comun la următoarele prezidenţiale. Potrivit ei, după ce va fi adoptată o decizie în acest sens în cadrul PAS, subiectul va fi discutat şi cu partenerii din Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr. 

„Dacă se va ajunge la această decizie, evident că o să mă implic pentru că noi asta trebuie să facem acum: să-l oprim pe Igor Dodon şi să-l deferim justiţiei, să răspundă pentru lucrurile pe care le-a făcut şi pe care intenţionează să le facă”, a declarat Maia Sandu în platoul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul TV8.

Totodată, fosta prim-ministră susţine că blocul ACUM trebuie să facă tot posibilul ca să scurteze viaţa actualului executiv şi să revină la guvernare. Potrivit ei, acesta este obiectivul blocului, dar şi debarcarea preşedintelui Dodon în cadrul următorului scrutin. 

„În luna iunie era clar că nu putem să luptăm pe două fronturi: şi cu Plahotniuc, şi cu Dodon. Era clar că trebuia să scăpăm de cel mai toxic. Şi la momentul acela cel mai toxic era Plahotniuc. Asta ne confirmă şi oamenii când merg să discut cu ei. Noi le-am oferit această pauză când ei s-au eliberat de toată teroarea şi presiunile impuse de Plahotniuc. Era clar că la într-un moment o să ajungem să intrăm în luptă pentru a-l debarca pe Dodon”, a continuat Maia Sandu.

Politiciana recunoaşte că în cadrul blocului ACUM au apărut unele animozităţi. 

„Au fost nişte situaţii care au condus la o anumită răcire în cadrul blocului ACUM. În unele raioane, anumiţi oameni ai Platformei DA au ales să voteze cu PDM şi PSRM şi astfel blocul ACUM a rămas fără şansa de a avea acolo preşedinţi de raioane. Am fi putut avea cel puţin în cinci raioane preşedinţi de raion ai blocului ACUM, dacă toată lumea vota aşa cum se votează. Colegii de la PPDA au spus că o să-i sancţioneze, o să-i elimine din partid pe cei care au rămas. Sperăm să se întâmple acest lucru. E clar că există o anumită supărare între colegii noştri, mai ales la nivel local”, a afirmat fosta prim-ministră.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite