Maia Sandu, scrisoare deschisă către premierul Ion Chicu, în contextul luptei împotriva COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, a transmis prim-ministrului Ion Chicu o scrisoare deschisă prin care PAS oferă suportul în situaţia de pandemie cu care se confruntă Republica Moldova.

Partidul Acţiune şi Solidaritate vine cu o serie de propuneri şi acţiuni imediate în cinci domenii: protejarea oamenilor în vârstă, motivarea lucrătorilor medicali, asistarea administraţiei publice locale, suport pentru moldovenii aflaţi peste hotarele ţării şi ajutor pentru mediul de afcaeri care să completeze măsurile deja întreprinse de autorităţi.

Printre cele 19 măsuri propuse de PAS se numără: oferirea pachetelor alimentare de două ori pe lună la cei peste 100 de mii de vârstnici singuri şi fără sprijin familial; procurarea echipamentului de protecţie pentru personalul medical şi non-medical implicat în tratarea cazurilor de infecţie cu Covid-19; procurarea de măşti, mănuşi şi dezinfectanţi pentru primari, medici de familie, asistenţi şi lucrători sociali, poliţişti, angajaţi ai primăriilor care se implică în informarea populaţiei; creşterea personalului consular dedicat şi cooptarea voluntarilor pentru funcţionarea neîntreruptă a liniilor urgente la ambasadele şi consulatele Republicii Moldova în străinătate; acoperirea costurilor şomajului tehnic, în proporţie de 75% din salariu, pe o perioadă de 3 luni.

„În aceste timpuri grele, atât partidele politice, cât şi societatea civilă pot contribui la identificarea şi punerea în aplicare a unor soluţii care ar uşura situaţia cetăţenilor dacă va exista mai multă deschidere din partea autorităţilor”, se arată în documentul transmisă de către Partidul Acţiune şi Solidaritate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite