Maia Sandu: SUA vor sprijini Moldova în investigarea schemelor de spălare a banilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite ale Americii au dat asigurări că vor analiza cererea Republicii Moldova de a investiga dosarul fraudei bancare şi că vor sprijini autorităţile de la Chişinău în aducerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi. Declaraţia a fost făcută de premierul Maia Sandu într-o conferinţă de presă susţinută pe 21 septembrie, transmite IPN.

În prezentarea rezultatelor vizitei pe care a întreprins-o în SUA, Maia Sandu a menţionat că, pe partea care ţine de furtul miliardului, a discutat cu oficiali ai Departamentului de Justiţie american, FBI şi CIA. „Anumite personaje care au beneficiat de furtul miliardului au proprietăţi semnificative pe teritoriul SUA. La această etapă, vom lucra cu Procuratura din Moldova şi autorităţile din SUA ca să fie îngheţate, apoi confiscate aceste proprietăţi. Ca să vorbim mai concret, vorbim de Vlad Plahotniuc, care are acolo proprietăţi şi care trebuie să întoarcă statului ce a furat”, a spus Maia Sandu.

„Am subliniat că integrarea europeană rămâne obiectivul de bază al executivului, iar cooperarea cu SUA în mai multe domenii, inclusiv în sectorul apărării şi securităţii, este o prioritate strategică pentru Moldova”, a declarat Maia Sandu.

Premierul a precizat că, la întâlnirea cu Mike Pence, vicepreşedintele SUA, a primit asigurări că SUA vor continua să fie un partener puternic pentru transformarea democratică a Republicii Moldova.

De asemenea, Maia Sandu a menţionat că în cadrul vizitei în SUA a discutat şi despre securitatea regională şi relaţiile de bună vecinătate cu România şi Ucraina.

În cadrul vizitei în SUA, Maia Sandu a avut o întâlnire şi cu Ivanka Trump, consilierul preşedintelui american. „Am discutat despre posibilitatea de a iniţia programe destinate femeilor, pentru a asigura implicarea femeilor în viaţa politică. Reîntoarcerea femeilor acasă din afara ţării şi integrarea lor în societate este un subiect căruia îi vom acorda atenţie maximă şi contăm pe asistenţa SUA”, a declarat Maia Sandu.

Vizita în Statele Unite a delegaţiei guvernamentale conduse de premierul Maia Sandu a avut loc în perioada 18-19 septembrie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite