Maia Sandu, la tribuna ONU: Poziţia R. Moldova cu privire la retragerea completă şi necondiţionată a forţelor ruse rămâne neschimbată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu la ONU

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a ţinut un discurs miercuri, 22 septembrie, în cadrul celei de-a 76-a sesiune a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, care a avut loc la New York. Şefa statului a vorbit despre patru provocări cu care se confruntă Moldova, printre care şi problema conflictului transnistrean.

Adevărul publică integral discursul Maiei Sandu.

„Acum câteva săptămâni, ţara mea, Republica Moldova, a sărbătorit cea de-a 30-a aniversare de la proclamarea Independenţei sale. Vreau să folosesc această ocazie şi să-mi felicit încă o dată concetăţenii pentru această etapă importantă pentru noi toţi! Împreună, am ales democraţia şi libertatea în locul corupţiei şi al capturării statului. Şi este o mare onoare pentru mine să mă adresez astăzi, în numele lor, acestui for de nivel înalt al ONU.

Multe voci susţin că multilateralismul nu mai este relevant în zilele noastre. Că nu mai putem lucra eficient împreună pentru contracararea provocărilor globale - şi asta deoarece privim prea mult spre interior, ca urmare a propriilor noastre probleme copleşitoare. Totuşi, lumea noastră se confruntă cu provocări extraordinare atât ca mărime, cât şi ca esenţă. Şi acestea, sunt convinsă, pot fi soluţionate doar împreună.

Majoritatea provocărilor globale de astăzi se revarsă peste graniţele naţionale, întrucât lumea noastră este mai interconectată ca niciodată. Pandemia Covid-19, schimbările climatice, provocările de securitate internaţională în creştere şi fragilitatea ordinii bazate pe reguli internaţionale - toate ne obligă să muncim în comun în căutarea unor soluţii durabile. Aceste probleme nu pot fi rezolvate în mod individual. Avem nevoie de eforturi internaţionale autentice şi concertate pentru a oferi soluţii cu adevărat durabile pentru viitorul nostru.

Ţara mea se confruntă direct cu unele dintre aceste provocări. Şi astăzi eu stau în faţa dumneavoastră pentru a transmite disponibilitatea noastră de a lucra cu instituţiile ONU şi cu comunitatea internaţională pentru a găsi soluţii durabile la aceste provocări, care ne afectează în mod atât colectiv, cât şi individual.

Permiteţi-mi să trec, pe rând, peste aceste patru provocări.

Prima. Nu există nicio îndoială că pandemia Covid-19 a fost, până acum, cea mai mare provocare a generaţiei noastre. Ca şi majoritatea altor state, Republica Moldova a fost puternic lovită de pandemie. Dar propria noastră experienţă de a face faţă crizei a fost plină de speranţă şi de recunoştinţă. Recunoştinţă pentru imensul efort global de solidaritate, care a sprijinit munca ţării mele de a opri virusul. Şi speranţa că solidaritatea ne poate face pe toţi mai rezistenţi.

Datorită partenerilor noştri externi, concetăţenii mei au putut să înceapă vaccinarea deja în luna martie, iar acum avem o cantitate suficientă de vaccinuri pentru cetăţeni. Sistemul nostru de sănătate a primit un sprijin internaţional important. Aş dori să profit de această ocazie pentru a mulţumi Uniunii Europene şi statelor sale membre, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi întregii familii ONU, precum şi tuturor prietenilor şi partenerilor noştri pentru ajutorul lor continuu în lupta împotriva acestei pandemii la nivel mondial. Pe măsură ce mai multe ţări au acces la vaccinuri, sarcina noastră cea mai importantă este să promovăm imunizarea, să ne relansăm economiile şi să ne redeschidem societăţile. Acest lucru poate fi realizat doar printr-un efort colectiv.

A doua - schimbările climatice. O altă provocare majoră cu care ne confruntăm cu toţi şi ale cărei consecinţe le trăim chiar acum, pe măsură ce vorbim - vreme extremă, temperaturi-record, inundaţii care afectează fiecare ţară. Pentru Republica Moldova, schimbările climatice înseamnă secete severe la fiecare câţiva ani, culturi distruse şi mijloace de trai ale oamenilor pierdute.

Amprenta lăsată de Republica Moldova în fenomenul schimbărilor climatice a fost una scăzută şi ne angajăm să o menţinem astfel. Deoarece încercăm să ne modernizăm economia, ne angajăm să facem acest lucru într-un mod durabil. Extinderea pădurilor, trecerea la o economie verde şi circulară, promovarea energiei curate, conservarea resurselor de apă şi a terenurilor, promovarea unei producţii şi a unui consum responsabil şi durabil este calea noastră de urmat.

A treia - securitatea internaţională. Vedem din ce în ce mai multe crize de securitate care apar în diferite părţi ale planetei, iar într-o lume interdependentă, precum e cea în care trăim astăzi, replicile lor pot fi resimţite pe tot globul. Când ne referim la regiunea noastră, suntem serios preocupaţi de deteriorarea situaţiei de securitate din zona Mării Negre.

Aici aş dori să subliniez încă o dată că Republica Moldova este un stat angajat pentru pace. Rămânem ferm dedicaţi identificării unei soluţii politice paşnice pentru conflictul din regiunea transnistreană a ţării noastre, soluţie bazată pe suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internaţional. De asemenea, vom continua să promovăm măsuri de consolidare a încrederii, cu un accent puternic pe protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în regiunea transnistreană - o problemă urgentă pentru ţara mea.

În spiritul neutralităţii constituţionale a Republicii Moldova şi al dreptului internaţional, aş dori să reiterez că poziţia noastră cu privire la retragerea completă şi necondiţionată a forţelor ruse rămâne neschimbată. Aceasta include îndepărtarea sau distrugerea muniţiilor din depozitele de la Cobasna, care reprezintă o ameninţare pentru securitatea şi mediul din regiune în ansamblu. Mizăm pe sprijinul comunităţii internaţionale în acest demers.

Eroziunea democraţiei şi încrederea tot mai scăzută în stat, produsă de aceasta, este o altă provocare globală importantă pe care aş dori să o abordez. Acest aspect este deosebit de relevant pentru ţara mea. Democraţia rămâne idealul nostru universal şi o valoare de bază pentru statul nostru. Reconstruirea încrederii cetăţenilor în instituţiile publice, curăţarea statului de interese oculte şi furnizarea de servicii publice decente este piatra de temelie a progresului şi a modernizării democratice a Republicii Moldova.

Democraţia este ameninţată de mai mulţi factori. Unul dintre aceştia este răspândirea dezinformării. Deşi noile platforme de social media au reprezentat un instrument important pentru mobilizarea şi diseminarea practicilor democratice în multe regiuni ale lumii, tot ele sporesc şi dezinformarea care, în cele mai proaste scenarii, poate perturba serios procesele democratice-cheie, cum ar fi alegerile. Avem nevoie de o conversaţie globală la acest subiect şi avem nevoie să căutăm împreună soluţii concrete pentru pericolele pe care dezinformarea le reprezintă la adresa ordinii internaţionale bazate pe reguli.

Un alt factor care erodează democraţia este corupţia. Corupţia subminează încrederea oamenilor în statele lor. Deşi nicio ţară nu este scutită de aceasta, corupţia afectează în mod disproporţionat statele sărace. Ea face statul şi instituţiile sale mai slabe, mai vulnerabile şi mai puţin stabile.

În trecutul recent, corupţia a transformat Moldova într-un stat capturat. Corupţia a devenit o ameninţare la adresa democraţiei şi a securităţii noastre naţionale. Escrocii ne-au folosit ca ţară de tranzit pentru a spăla bani prin instituţiile noastre înainte de a-i depune în străinătate. Am reuşit să dărâmăm aceste regimuri corupte, iar acum sarcina noastră principală este să ne consolidăm justiţia şi sistemele de aplicare a legii. Ne-am angajat să facem acest lucru, însă rezolvarea unui capăt al problemei nu face ca problema să dispară.

Un sistem, în care infractorii extrag bogăţie şi active din ţări cu instituţii slabe, stochează acest capital în off-shore-uri şi apoi îşi găsesc un refugiu sigur în alte state este şi nedurabil, şi nedrept. Elaborarea unor reguli internaţionale care să asigure recuperarea activelor ar putea aduce mai multă echitate pe scena globală şi ar face dreptate statelor mai slabe.

Ca şi comunitate internaţională, trebuie să proiectăm, să punem în aplicare şi să monitorizăm riguros sistemele pentru a promova transparenţa şi răspunderea internaţională. Să ne unim eforturile pentru a combate spălarea banilor şi a investiga fluxurile financiare ilicite. Să folosim mai bine instrumentele de confiscare a activelor şi să lucrăm împreună pentru a suprima criminalitatea organizată. Amploarea acestei provocări este atât de mare, încât avem nevoie de implicarea serioasă a tuturor actorilor internaţionali şi naţionali. Avem nevoie de un răspuns colectiv eficient pentru a proteja democraţia.

Domnule Preşedinte,

Împreună, putem propune soluţii mai bune şi mai durabile pentru provocările globale. Şi acestea ar trebui să fie, înainte de toate, orientate spre cetăţean.

La alegerile de anul trecut, cetăţenii Republicii Moldova au spus clar că ţara noastră poate reuşi. În ciuda numeroaselor obstacole, oamenii au continuat să lupte neobosit pentru tânăra noastră democraţie, pentru viitorul nostru european.

Cu un mandat puternic pentru schimbare, începem să curăţăm statul de corupţie. Reformăm sectorul justiţiei. Lansăm construcţia semnificativă a infrastructurii. Lucrăm la conectarea Moldovei cu restul Europei prin poduri, reţele îmbunătăţite de cale ferată, interconexiuni de electricitate şi gaze. Suntem parte a zonelor de liber schimb atât cu UE, cât şi cu vecinii noştri din Est. Şi unora, şi celorlalţi le putem oferi oportunităţi de afaceri excelente. Avem o populaţie foarte educată şi muncitoare. Devenim un loc bun pentru investiţii. Avem planuri ambiţioase de digitalizare a economiei şi a sectorului public. Protejarea mediului este o parte centrală a procesului nostru de reformă. Cu doar un an în urmă, acestea erau doar speranţe. Astăzi, începem să transformăm aceste speranţe în realitate.

Onorată audienţă,

Venim cu toţii din locuri diferite şi avem agende naţionale diferite, însă vieţile noastre sunt interconectate. Iar provocările globale, la care m-am referit, ne aduc mai aproape ca niciodată. Complexitatea lor poate fi depăşită doar prin eforturi colective de a căuta soluţii durabile. Astfel de soluţii sunt mai uşor de găsit în lumea de astăzi, deoarece avem la dispoziţie nu numai minţi minunate, ci şi instrumentele necesare.

Salutăm Raportul Secretarului General al ONU privind „Agenda noastră comună” - un plan orientat spre viitor, pentru o cooperare globală consolidată care să abordeze în mod eficient provocările comune.

Doar prin solidaritate şi o cooperare internaţională mai strânsă noi, statele membre ONU, vom putea depăşi provocările actuale şi emergente, şi vom atinge viziunea pentru o lume în care oamenii trăiesc în pace şi prosperitate, în armonie cu natura.”

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite