Maidan şi contra-maidan la Chişinău

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca de obicei, lucrurile sunt foarte amestecate la Chişinău: două grupări diametral opuse cer acelaşi lucru şi acţionează identic, în acelaşi timp.

Platforma Demnitate şi Adevăr, o mişcare civică creată la începutul anului doreşte respectarea Acordului de Asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Nemulţumiţi de faptul că nu este investigată serios devalizarea a trei bănci majore care au secătuit bugetul ţării, susţinătorii Platformei DA au declanşat un protest permanent în faţa Guvernului din Chişinău. Solicitările protestatarilor: demisia guvernului şi a preşedintelui, dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri anticipate. Platforma DA susţine respectarea Acordului de Asociere cu UE.

De cealaltă parte, doi politicieni declarat filo-ruşi, Igor Dodon şi Renato Usatîi au declanşat un protest permanent în faţa Parlamentului Republicii Moldova. Supărarea lor: miliardul furat din bănci şi lipsa unei investigaţii reale. Solicitările: demisia guvernului şi a preşedintelui, dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri anticipate. Doar că Dodon şi Usatîi cer renunţarea la Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană şi înscrierea Republicii Moldova pe orbita Uniunii Vamale coordonate de la Moscova.

Pentru orice om normal amestecătura de la Chişinău poate să pară total lipsită de sens. La guvernare se află o alianţă de partide declarat pro-europene şi care şi-au asumat punerea în aplicare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană – însă clasa politică măcinată de corupţie a aruncat în aer relaţia bazată pe încredere cu Bruxellesul. Manifestaţia pro-europeană a Platformei DA apare ca o formă de presiune asupra guvernării care nu reuşeşte să găsească pe responsabilii pentru devalizarea băncilor şi a bugetului ţării. Am putea spune că avem un Euro-Maidan la Chişinău – o manifestaţie care vrea să împingă ţara spre Europa. Protestul lui Dodon şi Usatîi poate fi lesne calificat drept Contra-Maidan – un protest destinat ruperii Republicii Moldova de Uniunea Europeană. (Deocamdată comuniştii lui Voronin nu s-au arătat dispuşi să încline balanţa într-o parte sau alta, au anunţat doar o predispoziţie către o fuziune cu Partidul Democrat din tabăra pro-europeană, ceea ce perturbă orice fel de analiză).

Însă lucrurile sunt şi mai complicate. Informaţiile scăpate în public despre jaful miliardului de la Chişinău indică faptul că în jaful miliardului sunt implicaţi oameni din toate partidele politice. Şi atunci cine rămâne să facă curăţenie? Alegerile anticipate ar aduce un Parlament şi mai fragmentat, în care va fi şi mai greu de găsit un consens politic de guvernare. O privire generală pare să fie totuşi mai lămuritoare: de când a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, Republica Moldova sare dintr-o criză într-alta, pur şi simplu este imposibil de găsit o stabilitate politică. Cineva foarte puternic nu vrea să fie făcute reforme la Chişinău.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite