Marian Lupu: Igor Dodon este foarte dependent de Moscova. S-a dus peste liniile roşii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele fracţiunii parlamentare al Partidului Democrat, Marian Lupu, consideră că Igor Dodon „s-a dus peste liniile roşii” şi a devenit foarte dependent de Moscova, pierzând în aşa mod posibilitatea de a avea o poziţie de negocieri în raport cu Kremlinul şi devenind obidient.

„Marja de manevră a domnului preşedinte este foarte îngustă, fiindcă este foarte dependent de Moscova, peste măsură. În opinia mea, s-a dus departe peste liniile roşii pe care nu trebuia să le încalce, dacă vrei să-ţi păstrezi o anumită poziţie de negocieri, dar nu doar de obidienţă”, a declarat Marian Lupu, la emisiunea „Important” de la TVC21.

Democratul se arată cel mai mult îngrijorat de retorica şefului statului vizavi de federalizarea ţării, cu scopul de a integra regiunea transnistreană, sugerând că ideea în cauză de fapt ar aparţine Rusiei, iar Igor Dodon doar ar încerca să o promoveze la Chişinău.

„Văd că nu se opreşte. Dacă cineva credea că asta va face parte doar dintr-o retorică electorală, simţeam că nu se va oprit aici, fiindcă mai probabil nici nu este ideea preşedintelui ţării. Este ideea pe care el doar o vociferează şi este o idee pe care am auzit-o de mai multe ori, venită de la Moscova. De altfel, o primă încercare serioasă să se meargă pe această cale a fost memorandumul Kozak. Atunci domnul Voronin, cu toate greşelile pe care le-a făcut, a avut tăria să nu meargă pe această cale. Iată că se revine din nou pe această cale”, a subliniat Lupu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite