Marina Tauber: Nu mă tem de ridicarea imunităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marina Tauber
Marina Tauber

Deputata Partidului Şor, Marina Tauber, susţine că nu se teme de ridicarea imunităţii parlamentare. Or, „deja i-a fost ridicată o dată imunitatea parlamentară, iar peste un an în plen s-a prezentat procurorul general (n.r. Alexandr Stoianoglo) să spună că aceasta fost o situaţie politică, transmite IPN.

Declaraţia a fost făcută în plenul legislativului după ce a fost prezentată cererea procurorului general interimar de a-i fi ridicată imunitatea parlamentară.

„E clar că se scumpeşte benzina şi sunt mai multe probleme în ţară, cu care dumneavoastră, stimată sau nestimată guvernare, nu puteţi să vă lămuriţi şi nu puteţi să faceţi nimic. Şi atâta timp  cât Ilan şor, preşedintele Partidului politic Şor, şi eu, în calitate de vicepreşedinte al partidului şi deputat în Parlament, suntem foarte vocali şi vorbim foarte mult despre criza în care voi aţi adus ţara noastră, voi nu aveţi altă soluţie decât să ne închideţi gura prin venirea domnului procuror general interimar Robu”, a declarat Marina Tauber.

„Noi înţelegem că aplicaţi acum această bâtă politică. Să ştiţi că nu ne oprim oricum. Nu mă tem de ridicarea imunităţii. Nu am ce să ascund. Trăiesc cinstit şi pot să răspund pentru tot, dar vreau să reiterez poziţia noastră – domnul Robu este utilizat de voi în interesele dumneavoastră politice”, a mai spus Marina Tauber.

La şedinţa de joi a Parlamentului au fost prezentate patru cereri prin care procurorul general interimar, Dumitru Robu, a solicitat ridicarea imunităţii parlamentare a deputaţilor Ilan Şor şi Marina Tauber. Marina Tauber este vizată în două dintre ele şi Ilan Şor – în altele două cereri. În demersuri se invocă articolele „spălarea banilor” şi „escrocherie” din Codul Penal.

În septembrie 2019, Marina Tauber a mai rămas fără imunitate parlamentară imputându-i-se că a participat activ la devalizarea sistemului bancar, acordând ajutor în preluarea unei bănci de grupul lui Ilan Şor. Ca urmare, deputata fusese reţinută, împreună cu colega ei Reghina Apostolova. Ulterior, Alexandru Stoianoglo a declarat că dosarul împotriva deputatelor a fost pornit ilegal, iar cele două au fost puse sub învinuire tot cu încălcarea legii şi nu au nicio implicare în frauda bancară.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite