Mihai Ghimpu: „Puteam să-l trăsnesc în gât pe Filat, dar nu am făcut-o“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Ghimpu, liderul PL
Mihai Ghimpu, liderul PL

În cadrul emisiunii de ieri, de la ProTV, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu a spus că nu-l mai tolerează pe colegul său de Alianţă, premierul Vlad Filat, şi că în „AIE nu este posibil să discute vreo problemă“.

„Nu este posibil să discutăm ceva. Dacă nu-i place ceva se ridică şi pleacă. Eu am dat votul pentru el. Puteam să-l trăsnesc în gat pe Filat, dar nu am făcut-o. Dar exista o limită. Nu este gospodaria lui. Este a noastră şi a acelui care a votat pentru noi. Ei vor să ne rupă din mizeria asta“, a declarat liderul PL, în cadrul emisiunii ÎnProfunzime.

Liberalul a recunoscut însă că apariţia lui Vlad Plahotniuc în politică a creat neînţelegeri. “Dar nu este corect. Trebuie sa fie concurenţă. Mă invinuiesc că am tăinuit informaţii despre vânătoarea de la Faleşti? Eu nu am ştiut despre ea. PLDM toată viaţa spun minciuni şi de data asta am să-i trăsnesc tot timpul. O să fac demers la Procuratură să îmi aducă dovezi. Eu urmăresc pas cu pas. Filat este pe lânga mine un morcov”, a spus Mihai Ghimpu.

El a mărturisit că nu-l mai tolerează pe colegul său de Alianţă, premierul Vlad Filat. „L-am răbdat, l-am tolerat. Eu nu-l mai tolerez după ce a zis că sunt la buzunarul lui Plahotniuc. O să spun totul de azi înainte“, a mai spus Mihai Ghimpu. Întrebat la ce anume s-a referit când a declarat că „Alianţa este succesul nostru – cu toate problemele, cu toată contrabanda, cu toată corupţia, cu toate hoţiile, mârşăveniile, manipulările, minciunile“, politicianul a răspuns: „Nu avem contrabandă chiar în fiecare ceas. Ceva se schimbă. Noi colegii de AIE nu aveam dreptul să tăcem, dar pentru păstrarea ei am răbdat şi am tăcut. Nu ma interesează cine face contrabandă. Cei care deţin conducerea aceştia ştiu…. Nu vedeţi că se duce contrabanda cu camioanele. Vorbesc oamenii pe la nunţi. Noi nu suntem la un fund de ocean. Totul se reflectă în educaţie, medicină etc“, a mai adăugat politicianul.

Totodata, ieri, liderul PL a avut un mesaj pentru premier: „Nu meriţi nici să vorbeşti cu mine darăminte să fii la conducere lânga mine. Datorită mie ai invăţat la Iaşi şi ai devenit premier. Unde îţi este educaţia de la Iaşi. Incetează!”, s-a adresat Mihai Ghimpu premierului uitându-se direct în monitor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite