Mihai Popşoi: ACUM a depus eforturi pentru a debloca activitatea parlamentară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook
FOTO Facebook

Vicepreşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate, Mihai Popşoi, spune că deputaţii Blocului Politic ACUM DA PAS sunt într-un gând cu preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, şi consideră că deputaţii aleşi de popor trebuie sa muncească pentru oameni. Însă, spune Mihai Popşoi, unica diferenţa e că cei din Blocul ACUM au depus eforturi pentru a debloca activitatea parlamentară, iar colegii socialişti au dat bir cu fugiţii a câta oară.

„Să vină la Parlament să discutăm pentru că, vorba unui coleg din bloc, majorităţile nu se fac prin tufari, restaurante şi baruri”, a scris Mihai Popşoi pe o reţea de socializare, citat de IPN.

Astăzi, în cadrul unui briefing de presă, preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a spus că, dacă în următoarele două săptămâni, până pe 7 iunie, fracţiunile parlamentare nu ajung la o înţelegere în vederea formării unei majorităţi parlamentare, va semna decretul de dizolvare a Parlamentului. Dodon a mai spus că s-a adresat la Curtea Constituţională pentru a afla de când începe termenul de trei luni după care apar circumstanţele pentru dizolvarea Parlamentului: de la validarea mandatelor sau de la şedinţa de constituire.

Deputaţii Blocului Politic ACUM DA PAS şi cei ai PSRM au avut câteva tentative de a discuta despre cooperarea parlamentară. ACUM pledează pentru un guvern minoritar, alegerea preşedintelui Parlamentului din partea blocului şi pe votarea unui pachet de legi anti-oligarhice. PSRM insistă să fie creată o majoritate parlamentară şi funcţia de preşedinte al Parlamentului să-i revină. PDM a invitat de două ori la discuţii deputaţii blocului ACUM, însă ultimii au refuzat participarea.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite